1. Ce sunt deficiențele imune?
Deficiențele imune sunt tulburări caracterizate prin disfuncția sistemului imunitar, ceea ce duce la infecții recurente, mai severe și cu o durată mai lungă decât în mod obișnuit.
Imunocompresia reprezintă o slăbire a sistemului imunitar, ceea ce împiedică organismul să lupte eficient împotriva virușilor și bacteriilor.
În majoritatea cazurilor, deficiențele imune sunt cauzate de administrarea unor medicamente sau de boli cronice grave, precum cancerul.
Totuși, în unele situații, acestea pot avea și o cauză ereditară.
Persoanele afectate sunt predispuse la infecții frecvente, severe sau de lungă durată și pot dezvolta afecțiuni autoimune ori diverse forme de cancer.
Deficiențele imune reduc capacitatea organismului de a se proteja împotriva agenților patogeni și a celulelor anormale, cum ar fi bacteriile, virușii, ciupercile și celulele canceroase. Prin urmare, persoanele afectate sunt mai vulnerabile la infecții bacteriene, virale și fungice neobișnuite, precum și la afecțiuni maligne, cum ar fi limfoamele.
În unele cazuri, imunodeficiența este însoțită de boli autoimune, cum ar fi trombocitopenia imună. Aceste afecțiuni apar atunci când sistemul imunitar atacă propriile țesuturi, iar uneori simptomele autoimune preced manifestările specifice imunodeficienței.
2. Tipuri de deficiențe imune
Există două categorii principale de deficiențe imune:
• Deficiențe imune primare – Acestea sunt tulburări genetice, de obicei prezente încă de la naștere și, în general, moștenite. Ele apar frecvent în copilărie sau chiar în primele luni de viață. Cu toate acestea, unele forme, precum hipogammaglobulinemia cu expresie variabilă, pot rămâne nediagnosticate până la vârsta adultă. Imunodeficiențele primare sunt relativ rare, dar există numeroase tipuri diferite.
În unele cazuri, imunodeficiența primară face parte dintr-un sindrom genetic complex, caracterizat printr-un set de simptome distincte. Aceste caracteristici pot fi mai ușor de recunoscut decât semnele deficienței imune în sine. De exemplu, sindromul DiGeorge poate fi identificat prin prezența unor trăsături specifice la nou-născuți, cum ar fi urechi poziționate jos, un maxilar mic și îngroșat și ochi depărtați.
• Deficiențe imune secundare – Acestea apar pe parcursul vieții și sunt, în cele mai multe cazuri, consecința unor factori externi, cum ar fi administrarea anumitor medicamente sau prezența unor boli precum diabetul sau infecția cu HIV. Imunodeficiențele secundare sunt mult mai frecvente decât cele primare.
Impactul deficiențelor imune variază: unele pot reduce speranța de viață, altele persistă pe termen lung fără a afecta supraviețuirea, iar unele pot fi reversibile, cu sau fără tratament.
3. Imunodeficiența la vârstnici
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, sistemul imunitar își pierde treptat eficiența, manifestându-se în diverse moduri. De exemplu, producția de celule T -esențiale pentru recunoașterea și combaterea celulelor anormale sau străine- scade odată cu vârsta.
Un factor major care contribuie la slăbirea sistemului imunitar la vârstnici este malnutriția, o problemă frecventă în această categorie de vârstă. Deși termenul „malnutriție” se referă în mod obișnuit la un aport caloric insuficient, acesta poate include și deficiențe ale unor nutrienți esențiali.
Printre cele mai importante deficite întâlnite la persoanele în vârstă se numără cele de calciu și zinc, ambele având un rol esențial în funcționarea sistemului imunitar.
• Deficiența de calciu este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă, deoarece intestinul absoarbe mai puțin eficient acest mineral. În plus, dieta vârstnicilor nu conține întotdeauna suficiente surse de calciu.
• Deficiența de zinc este întâlnită în special la persoanele care locuiesc în instituții de îngrijire sau care sunt imobilizate la domiciliu.
Pe lângă deficiențele nutriționale, anumite afecțiuni cronice frecvent întâlnite la vârstnici, precum diabetul și bolile renale cronice, pot contribui la slăbirea sistemului imunitar. În plus, administrarea unor tratamente, cum ar fi imunosupresoarele, poate reduce și mai mult capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor.
4. Simptomele deficiențelor imunitare
Simptomele generale asociate imunodeficienței includ febră, frisoane, scăderea apetitului și pierdere în greutate. În unele cazuri, pacienții pot prezenta dureri abdominale cauzate de mărirea ficatului sau a splinei.
La sugari și copii mici, o posibilă manifestare a imunodeficienței este diareea cronică, care poate afecta procesul de creștere și dezvoltare normală (așa-numitul „eșec de a se dezvolta”). Copiii care prezintă simptome încă din primele luni de viață sunt, de obicei, afectați de forme mai severe de imunodeficiență decât cei care dezvoltă simptome mai târziu.
Gravitatea și durata infecțiilor variază de la un pacient la altul, iar simptomele pot diferi în funcție de tipul și severitatea deficienței imunitare.
Persoanele cu deficiențe ale sistemului imunitar sunt predispuse la infecții recurente. De regulă, primele infecții care apar sunt cele ale tractului respirator (precum sinuzitele și infecțiile pulmonare), care tind să se repete frecvent.
În timp, majoritatea pacienților dezvoltă infecții bacteriene severe, care pot deveni persistente, recurente sau pot genera complicații. De exemplu, o simplă durere în gât sau o răceală obișnuită se poate transforma într-o pneumonie gravă. Totuși, este important de menționat că infecțiile frecvente nu sunt întotdeauna un semn al unei deficiențe imunitare. La copii, de exemplu, infecțiile repetate sunt adesea cauzate de expunerea frecventă la agenți patogeni în colectivități precum grădinițele sau școlile.
În plus, persoanele cu imunodeficiență pot dezvolta infecții ale gurii, ochilor și tractului digestiv. Printre simptomele frecvente se numără:
• Candidoza bucală – o infecție fungică a gurii, care poate reprezenta un prim semn al deficienței imune.
• Apariția aftelor orale și a bolilor gingivale cronice (gingivită).
• Infecții frecvente ale urechii și pielii – de exemplu, infecțiile cu Staphylococcus pot provoca leziuni cutanate purulente (piodermie).
• Leziuni virale persistente, cum ar fi verucile extinse și rezistente la tratament.
5. Factori de risc și influența asupra sistemului imunitar
Disfuncțiile sistemului imunitar pot contribui la un răspuns inflamator dezechilibrat, ceea ce, alături de alți factori de risc, crește susceptibilitatea organismului la infecții.
Sezonul rece reprezintă o provocare semnificativă, în special din cauza infecțiilor respiratorii. Atât în rândul copiilor, cât și al adulților, aceste afecțiuni creează un cerc vicios greu de întrerupt: răceala, gripa și complicațiile asociate acestora slăbesc sistemul imunitar, iar o imunitate compromisă face ca organismul să fie mai vulnerabil în fața virusurilor și bacteriilor.
Chiar dacă persoanele cu imunodeficiență au o capacitate redusă de a combate bacteriile și alți agenți patogeni, ele pot, paradoxal, dezvolta răspunsuri imune anormale împotriva propriilor țesuturi, ceea ce poate duce la apariția unor boli autoimune.
6. Cauzele imunosupresiei
6.1. Imunosupresia ca urmare a unei boli
Sistemul imunitar poate fi slăbit fie din cauza unei afecțiuni congenitale rare, fie ca urmare a unei boli dobândite pe parcursul vieții. Printre afecțiunile care compromit funcționarea sistemului imunitar se numără infecția cu HIV (virusul imunodeficienței umane) și diverse forme de cancer, cum ar fi leucemia.
6.2. Imunosupresia cauzată de tratamente medicale
Anumite tratamente medicale pot avea un efect imunosupresor, reducând capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecțiilor.
Printre acestea se numără:
• Chimioterapia utilizată în tratamentul cancerului
• Terapia cu corticosteroizi
• Tratamentele imunosupresoare administrate în cazul bolilor inflamatorii cronice sau autoimune (precum poliartrita reumatoidă, spondiloartrita sau scleroza multiplă)
• Bioterapiile, folosite pentru tratarea unor afecțiuni autoimune sau inflamatorii severe
7. Diagnosticarea deficiențelor imunitare
Pentru identificarea unei deficiențe imunitare, medicii pot recomanda mai multe tipuri de investigații:
• Analize de sânge pentru evaluarea nivelului de celule imune și a markerilor inflamatori
• Examinări ale pielii pentru identificarea unor reacții imune anormale
• Biopsii, dacă se suspectează o afecțiune specifică a sistemului imunitar
• Teste genetice, în cazurile în care se suspectează o imunodeficiență ereditară
Diagnosticul începe cu identificarea simptomelor care pot indica o deficiență imunitară. Medicul suspectează această afecțiune în prezența unor semne precum:
• Infecții recurente, în special sinuzite, bronșite, infecții ale urechii medii sau pneumonii
• Infecții severe sau neobișnuite
• Infecții grave cauzate de agenți patogeni care, în mod normal, nu produc astfel de complicații (de exemplu, Pneumocystis, fungi sau citomegalovirus)
• Infecții recurente care nu răspund la tratamentele obișnuite
• Istoric familial de infecții frecvente și severe
Pentru a determina tipul de imunodeficiență, medicul evaluează vârsta la care pacientul a început să manifeste simptome, deoarece aceasta poate oferi indicii despre natura afecțiunii:
• Sub 6 luni – cel mai probabil o anomalie a limfocitelor T
• Între 6 și 12 luni – posibilă deficiență combinată a celulelor B și T sau doar a celulelor B
• Peste 12 luni – cel mai frecvent, o anomalie a limfocitelor B și a producției de anticorpi
De asemenea, tipul de infecție poate oferi indicii esențiale pentru stabilirea diagnosticului. Medicul analizează organul afectat (urechi, plămâni, creier, vezică urinară), tipul de agent infecțios (bacterii, fungi, virusuri) și, dacă este posibil, specia exactă a microorganismului implicat.
În timpul consultației, medicul poate pune întrebări despre factorii de risc ai pacientului, printre care:
• Prezența unor boli cronice, precum diabetul
• Administrarea anumitor medicamente cu efect imunosupresor
• Expunerea la substanțe toxice, cum ar fi anumite pesticide sau benzen
• Istoricul familial de imunodeficiență
• Obiceiurile și comportamentele care ar putea crește riscul de infecție, precum utilizarea drogurilor intravenoase, istoricul transfuziilor de sânge sau practicile sexuale care pot favoriza infecția cu HIV
8. Screeningul pentru deficiențe imune
8.1. Testele genetice, efectuate de obicei prin analize de sânge, pot fi recomandate persoanelor care provin din familii cu antecedente de deficiențe imunitare moștenite. Aceste teste pot ajuta la identificarea purtătorilor genei responsabile, oferind astfel informații despre riscurile de transmitere la urmași. Înainte de efectuarea testelor, este utilă consultarea unui consilier genetic.
8.2. Anumite imunodeficiențe, precum agammaglobulinemia legată de X, sindromul Wiskott-Aldrich, imunodeficiența combinată severă și boala granulomatoasă cronică, pot fi identificate încă din stadiul fetal prin analiza lichidului amniotic sau a sângelui (screening prenatal). Aceste investigații sunt recomandate familiilor cu istoric de deficiențe imunitare, în special atunci când a fost deja identificată o mutație genetică.
8.3. La naștere, nou-născuții sunt testați printr-o analiză de sânge menită să evalueze numărul și funcționalitatea celulelor T. Această investigație, cunoscută sub denumirea de cuantificare a cercurilor de excizie timică ale receptorilor celulelor T (TREC), permite identificarea unor imunodeficiențe celulare grave, cum ar fi imunodeficiența combinată severă. Diagnosticul precoce al acestei afecțiuni este esențial pentru prevenirea complicațiilor fatale în primele luni de viață. În Statele Unite, testarea TREC este obligatorie pentru toți nou-născuții.
9. Tratamentul deficiențelor imune
Abordarea terapeutică a deficiențelor imunitare urmărește prevenirea infecțiilor, tratarea promptă a acestora și, acolo unde este posibil, suplinirea componentelor lipsă ale sistemului imunitar.
Opțiunile de tratament includ:
• Măsuri generale și vaccinuri specifice pentru prevenirea infecțiilor
• Administrarea de antibiotice și antivirale, în funcție de necesitate
• Terapia cu imunoglobuline
• În unele cazuri, transplant de celule stem
Cu un tratament adecvat, multe persoane cu deficiențe imunitare pot avea o speranță de viață normală. Totuși, în cazurile severe, este necesară o monitorizare constantă și terapii intensive pe termen lung. Pentru pacienții cu imunodeficiență combinată severă, transplantul de celule stem poate fi singura opțiune care le oferă șansa la supraviețuire.
10. Prevenirea infecțiilor
10.1. Strategiile de prevenție variază în funcție de tipul de deficiență imunitară. De exemplu, persoanele cu deficiențe ale producției de anticorpi sunt mai vulnerabile la infecții bacteriene.
Printre măsurile esențiale pentru reducerea riscurilor se numără:
• Menținerea unei igiene riguroase, inclusiv îngrijirea orală atentă
• Evitarea alimentelor insuficient preparate termic
• Consumarea exclusivă a apei sigure, necontaminate
• Limitarea contactului cu persoane bolnave
• Administrarea regulată de imunoglobuline, fie intravenos, fie subcutanat
Vaccinarea este o altă metodă importantă de prevenire a infecțiilor, cu condiția ca sistemul imunitar al pacientului să fie capabil să producă anticorpi. În cazul în care producția de anticorpi este compromisă, administrarea vaccinurilor poate fi ineficientă sau chiar periculoasă. De exemplu, pacienții cu anomalii ale limfocitelor B sau T nu ar trebui să primească vaccinuri care conțin organisme vii atenuate (precum cele împotriva rujeolei, varicelei sau poliomielitei orale), deoarece acestea pot provoca infecții grave.
10.2. Tratamentul infecțiilor. Infecțiile trebuie tratate prompt pentru a preveni complicațiile severe.
În acest scop, se folosesc:
• Antibiotice, administrate la primele semne de febră sau în cazul procedurilor chirurgicale și stomatologice ce pot introduce bacterii în sânge
• Antivirale, prescrise la debutul infecțiilor virale, în special pentru pacienții cu deficiențe ale celulelor T. Printre acestea se numără oseltamivir sau zanamivir pentru gripă, aciclovir pentru herpes și varicelă, precum și combinația de nirmatrelvir și ritonavir pentru COVID-19
10.3. Înlocuirea componentelor lipsă ale sistemului imunitar. În unele cazuri, este posibilă compensarea deficitelor imune prin terapii specifice:
• Administrarea de imunoglobuline – Aceasta reprezintă o metodă eficientă pentru înlocuirea anticorpilor la pacienții cu deficiențe ale limfocitelor B. Tratamentul se poate realiza intravenos (o dată pe lună) sau subcutanat (săptămânal sau lunar), iar în anumite situații poate fi administrat chiar de către pacient la domiciliu.
• Transplantul de celule stem – Este o opțiune terapeutică pentru anumite deficiențe imunitare severe, cum ar fi imunodeficiența combinată severă. Celulele stem sunt prelevate din măduva osoasă, sângele periferic sau sângele cordonului ombilical. Aceste proceduri sunt disponibile doar în centre medicale specializate și sunt rezervate cazurilor grave.
• Transplantul de țesut timic – În anumite situații, această metodă poate fi benefică pentru restabilirea funcției imunitare.
• Terapia genică – Aceasta reprezintă o abordare inovatoare, care are potențialul de a corecta anomaliile genetice responsabile pentru unele imunodeficiențe primare. În cadrul acestei terapii, o genă sănătoasă este introdusă în celulele pacientului pentru a compensa mutațiile care cauzează boala. Deși există provocări și limitări, terapia genică oferă perspective promițătoare pentru viitor.
10.4. Prevenirea deficiențelor imune. Anumite tulburări care duc la imunodeficiență secundară pot fi prevenite sau gestionate eficient, astfel încât să se evite dezvoltarea unei deficiențe imunitare.
Printre cele mai importante măsuri preventive se numără:
• Prevenirea infecției cu HIV – Respectarea regulilor privind sexul protejat și evitarea utilizării acelor injectabile în comun pot reduce semnificativ riscul de transmitere. De asemenea, tratamentele antiretrovirale pot controla eficient infecția cu HIV.
• Gestionarea cancerului – Tratamentele eficiente pot restabili funcția sistemului imunitar, cu excepția cazului în care pacientul necesită imunosupresoare pe termen lung.
• Controlul diabetului – Monitorizarea atentă a nivelului glicemiei poate îmbunătăți funcția celulelor albe și poate reduce riscul de infecții.
În multe cazuri, atât în prevenirea infecțiilor cât și în tratarea acestora -ca adjuvant- se utilizează unele suplimente naturale.
Printre cele mai moderne, având eficacitate crescută sunt cele pe bază de lactoferina sau colostru bovin.
Deoarece tulpinile rezistente la antibiotice ale agenților patogeni s-au diversificat, s-a revenit la alternativele naturale ale antibioticelor, colostrul revenind în forță, ca unul dintre cele mai eficiente remedii împotriva infecțiilor de orice natură.
Este și cazul Immunozen Colostrum, un supliment alimentar unic, ce conține colostru bovin și vitamina C, oferind o gamă largă de beneficii pentru sănătate:
Întărește sistemul imunitar:
• Colostrul bovin este bogat în imunoglobuline, factori de creștere și alte substanțe bioactive care stimulează producția de celule albe din sânge, responsabile de combaterea infecțiilor.
• Vitamina C este un antioxidant puternic care neutralizează radicalii liberi, protejând celulele imune de daune și îmbunătățind funcția lor.
Susține sănătatea digestivă:
• Colostrul bovin conține factori de creștere care stimulează regenerarea mucoasei intestinale, contribuind la o digestie mai bună și la absorbția nutrienților.
• De asemenea, colostrul are proprietăți antiinflamatoare și antimicrobiene, care pot ajuta la ameliorarea simptomelor digestive, cum ar fi diareea sau constipația.
Combate efectele îmbătrânirii:
• Antioxidanții din colostru și vitamina C combat radicalii liberi, responsabili de deteriorarea celulelor și de procesul de îmbătrânire.
• Colostrul conține, de asemenea, factori de creștere care stimulează regenerarea celulară și pot contribui la menținerea tinereții pielii și a organelor.
Reduce riscul de infecții:
• Imunoglobulinele din colostru oferă protecție împotriva unei game largi de agenți patogeni, inclusiv bacterii, virusuri și ciuperci.
• Consumul regulat de Immunozen Colostrum poate ajuta la prevenirea răcelilor, gripei și a altor infecții respiratorii.
Recomandat pentru:
• Persoane care doresc să își întărească sistemul imunitar și să prevină infecțiile.
• Copii și adolescenți în perioadele de creștere și dezvoltare.
• Persoane care suferă de infecții frecvente sau de boli cronice.
• Persoane care doresc să își îmbunătățească digestia și absorbția nutrienților.
• Persoane care doresc să combată efectele îmbătrânirii și să își mențină o stare generală de bine.
Mod de utilizare:
• Adulți: 2-4 capsule pe zi, în timpul mesei, cu un pahar cu apă.
• Copii peste 3 ani: 1-2 capsule pe zi, în timpul mesei, cu un pahar cu apă.
• Se recomandă o cură de minim o lună pentru a obține rezultate optime.
• Consultați medicul dumneavoastră dacă sunteți gravidă, alăptați sau luați alte medicamente.
Immunozen Colostrum:
• Produs natural, cu ingrediente active dovedite științific.
• Toleranță digestivă bună.
• Fără gluten, lactoză sau conservanți.
• Produs în România.
Referințe bibliografice
https://www.msdmanuals.com/fr/professional/maladies-infectieuses/virus-respiratoires/revue-g%C3%A9n%C3%A9rale-des-infections-virales-respiratoires
LES INFECTIONS RESPIRATOIRES RECIDIVANTES CHEZ L’ENFANT (Apropos de 59 cas)
https://www.infosante.be/guides/infections-recurrentes-et-troubles-immunitaires-chez-l-enfant
https://www.objectifpreventionsante.fr/immunodepression-et-infections-respiratoires
https://ropharma.ro/immunozen-colostrum
https://www.objectifpreventionsante.fr/immunodepression-et-infections-respiratoires
https://www.msdmanuals.com/fr/accueil/troubles-immunitaires/d%C3%A9ficits-immunitaires/pr%C3%A9sentation-des-d%C3%A9ficits-immunitaires#Pr%C3%A9vention_v27718709_fr
Sursa foto:
