În ce situații scade imunitatea?

Scurta descriere a sistemului imunitar

Tipuri de imunitate

Sistemul imunitar este cel care ajută o persoană să lupte împotriva infecțiilor, germenilor și cancerului. În unele situații, acesta nu funcționează corect, cum este cazul tulburarior de imunodeficiență. Oamenii care suferă de aceste tulburări sunt sensibili la dezvoltarea a diverse infecții, dar și cancer.

Rolul sistemului imunitar

Principalul rol al sistemului imunitar este de a identifica virusurile, bacteriile, ciupercile, substanțele toxice și alte corpuri străine, care pot pune în pericol organismul uman, și de a le elimina. Un sistem imunitar sănătos este capabil să diferențieze diverși agenți patogeni de țesuturile sănătoase și substanțele comune (alimente, praf, polen etc.).

Atunci când funcționează la capacitate maximă, sistemul imunitar este implicat în prevenirea și îndepărtarea unor forme de cancer, acesta putând lupta împotrivă propriilor celule care și-au modificat în mod anormal forma și structura.

Cum funcționează sistemul imunitar

Celulele și țesuturile corpului conțîn proteine numite antigene. Similar, organismele invadatoare conțîn antigene, desi nu au aceeași forma. Sistemul imunitar, pentru a te apara de microorganisme, paraziti și bacterii, este format din globule albe, citochine, chemochine și sistemul complement.

Tipuri de imunitate

În funcție de modul de dobândire, imunitatea poate fi dobândită natural sau artificial. Imunitatea dobândită în mod natural, la rândul sau, poate fi : înnăscută (nespecifica) și dobândită în timp.

Imunitatea înnăscută este moștenita de la părinți.

Acest tip de imunitate nu se modifica odată cu trecerea anilor și nu oferă protecție pe termen lung. Imunitatea înnăscută este cea care recunoaște agenții patogeni și reacționează la aceștia.

Imunitatea dobândită natural se formează de-a lungul timpului, pe măsură ce organismul întâlnește agenți patogeni și formează anticorpi pentru a-i distruge. Acest tip de imunitate presupune memorarea agentului patogen, recunoașterea să și folosirea anticorpilor existenți pentru a combate microorganismul invadator.

Imunitatea dobândită în mod artificial consta în expunerea persoanei, în mod controlat, la unele virusuri. Scopul este de a reduce riscul de apariție a complicațiilor sau chiar a decesului. Imunitatea dobândită artificial se împarte în imunitate dobândită prin vaccinare și imunitate dobândită prin serumizare.

Imunitatea dobândită prin vaccinare constă în administrarea unui vaccin care conține antigeni, acele substanțe ce determina producția de anticorpi și care declanșează răspunsul sistemului imunitar fară a cauza infecția în sine. Vaccinarea oferă, astfel, imunitate pe termen lung la unele infecții și stimulează producerea de celule cu memorie. Aceasta este o forma activă de imunizare.

Imunitatea dobândită prin serumizare se obține în mod pasiv și consta în administrarea de ser imun care conține anticorpi specifici unei anumite boli. Aceasta imunitate este temporară și durează cel mult 30 de zile.

Ce legătură există între sistemul imunitar și cel limfatic

Sistemul limfatic face parte din sistemul imunitar și reprezintă sistemul de apărare și purificare a organismului.

Acesta este format din limfa, vase limfatice, care permit transportul limfei, și structuri și organe, care conțin țesut limfatic, așa cum sunt timusul, amigdalele, ganglionii limfatici și splina:

Timusul – o glanda de mici dimensiuni, aflată deasupra traheei; este responsabil cu producerea celulelor imunitare T. Acest mic organ este activ mai ales în adolescență și începe să își piardă din proprietăți odată ce înaintam în vârstă;

Amigdalele – distrug bacteriile și virusurile de la nivelul sistemului digestiv și al aparatului respirator. Prin extirparea acestora, creste riscul că agenții străini să pătrundă ușor în organism;

Splina – sintetizează anticorpii, ajuta la eliminarea bacteriilor distruse de aceștia și îndepărtează celulele sanguine moarte;

Ganglionii limfatici – se află de-a lungul întregului corp și conțîn celule B, celule T și celule macrofage.

Care sunt mecanismele de apărare împotriva bolilor

Organismul se apară de agenții patogeni printr-un sistem complex de celule, țesuturi, glande și organe.

Pe lângă timuș, ganglionii limfatici, splina și amigdalele despre care am vorbit mai sus, sistemul imunitar funcționează la cote maxime printr-un echilibru perfect intre măduvă osoasa, apendice, tubul digestiv, sistemul BALT (sistemul imunitar mucos) și piele.

Măduvă osoasă – este responsabilă cu producția de globule albe (leucocite), implicate în eliminarea agenților patogeni care pătrund în organism;

Apendicele – până nu demult, acest organ era considerat inutil. Recent, oamenii de știință au descoperit că este important pentru imunitate. Acesta protejează flora bacteriana, asigurând evoluția normala a digestiei; Tubul digestiv – are rol în susținerea imunității, în special a sistemului GALT (sistemul mucos digestiv). Acesta se afla de-a lungul tractului digestiv și îl protejează de pătrunderea unor substanțe cu potențial periculos pe calea alimentației;

Sistemul BALT (sistemul imunitar mucos) – se afla de-a lungul bronhiilor și protejează căile respiratorii de agenții patogeni;

Pielea – este considerată cel mai mare organ al corpului uman și este parte a sistemului imunitar. Are rolul de a bloca pătrunderea agenților patogeni în organism.

Cum se testează imunitatea

Testarea imunității se realizează prin hemoleucogramă și prin imunograma. Aceste analize de sânge evaluează starea de sănătate a sistemului imunitar.

Hemoleucograma identifică numărul și procentul celor mai importante celule imunitare, globulele albe, celulele macrofage și celulele fagocite.

Imunograma oferă indicii cu privire la anticorpii produși de celulele imunitare, respectiv imunoglobulinele (Ig).

Testarea oferă informații cu privire la patru categorii de imunoglobuline:

• IgA – cel mai important element de apărare în fata bacteriilor și a virusurilor;
• IgE – tine de alergii;
• IgM – prima imunoglobulină secretată în momentul în care organismul este amenințat de un antigen;
• IgG – este secretat după Ig M și are rolul de a neutraliza toxinele bacteriene. Este singura imunoglobulina care trece de placenta și protejează nou-născutul în primele luni de viață.

De asemenea, testarea genetica poate fi folosita pentru a detecta anumite afecțiuni ereditare care afectează imunitatea.

Realizarea unor teste genetice specifice poate ajuta la evaluarea riscurilor asociate unui sistem imunitar slăbit, iar acest lucru poate preveni apariția complicațiilor asociate bolilor care afectează sistemul imunitar (scleroză multiplă, diabetul de tip I, sindromul Guillain-Barre etc).

Când se formează imunitatea la copii

Sistemul imunitar la copii este imatur, însă continua să se dezvolte până la aproximativ 11-12 ani.

Nou-născuții sunt protejați de anticorpii transmiși de la mama, care le oferă o imunitate pasivă temporară, în primele luni de viață.

Bebelușii de 3-6 luni au un nivel redus al anticorpilor, deoarece, în acest moment, scad nivelurile anticorpilor maternali, iar producția proprie de anticorpi încă are un nivel redus.

Anticorpii maternali de tip Ig G dispar după 6-8 luni, iar producția proprie de anticorpi de acest tip atinge valorile adultului în jurul vârstei de 7-8 ani.

În plus, nou-născuții sintetizează anticorpi de tip Ig M imediat după naștere, atingând nivelurile adultului la 4-5 ani.

Pe de alta parte, nivelurile anticorpilor Ig A cresc lent, ajungând la valorile adultului abia în adolescența.

Imunitatea naturala se construiește la copii prin expunerea la infecții comune.

Primele răceli apar după vârstă de șase luni, iar pentru sugari și preșcolari, 7-8 răceli pe an reprezintă normalitatea.

La vârstă școlară, copiii au 5-6 episoade de răceală pe an. Mai tărziu, în adolescență, și apoi, la maturitate, numărul episoadelor anuale de răceală este redus până la aproximativ patru.

Răcelile nu pot fi prevenite, însă instalarea și apoi eliminarea lor din organism ajută la întărirea imunității copilului.

Factori care influențează imunitatea

Pentru a preveni slăbirea sistemului imunitar, este important să adopți un stil de viață sănătos, să alegi moderația, să reduci stresul și să introduci activitatea fizică în programul zilnic.

La fel de importantă este prevenția primară pentru a vedea dacă există riscul de scădere a imunității sau dacă ai anumite gene care te predispun la unele afecțiuni cu impact asupra sistemului imunitar.

Cei mai importanți factori care influențează sistemul imunitar

Mișcarea – potrivit datelor obținute de cercetătorii de la Cancer Research Center, 30 de minute de activitate moderata pe zi reduc la jumătate riscul de imunitate și cresc puterea barierei naturale de protecție;

Alimentația – o alimentație echilibrată este esențială funcționarii normale a sistemului imunitar. Totuși, moderația este cheia. Nu există o vitamină care să fie mai importantă decât alta, ideal este să existe variație și să eviți grăsimile saturate, excesul de sare, zahăr, cafeină și alcool;

Stresul – expunerea continuă la stres afectează timpul de reacție al sistemului imunitar și poate reprezenta un factor de risc în afecțiuni precum depresia, bolile autoimune, bolile cardiovasculare și unele forme de cancer;

Vârsta – odată cu înaintarea în vârstă, imunitatea înnăscută începe să se deterioreze. Pentru a contracara acest efect, medicii recomandă urmarea unei diete sănătoase și practicarea regulată a activităților fizice;

Somnul – calitatea somnului și privarea de somn pot afecta funcționarea sistemului imunitar. Simptomele imunității scăzute Un sistem imunitar slăbit prezinta o sensibilitate mai mare în fața infecțiilor.

Persoanele care au imunitatea scăzută prezinta simptome precum:

• oboseala nejustificată;
• starea de apatie;
• infecțiile repetate urinare,
• candida,
• infectii ORL,
• herpes și
• răceală;
• vindecarea lentă a rănilor;
• diareea cronică;

Reacțiile alergice manifestate prin strănut, congestii nazale și lăcrimare. Intensificarea simptomelor necesită consultarea medicului, deoarece afectează calitatea vieții.

În lipsa unui tratament adecvat, pot apărea:

• boli autoimune;
• incetinirea creșterii, în cazul copiilor;
• un risc mai mare de cancer;
• deces pe fondul unei infecții grave.

Cum creștem imunitatea

Sistemul imunitar depinde de stilul de viață.

• alegerile alimentare,
• sportul și
• vaccinarea

reprezintă câteva metode sigure de susținere a imunității.

Ideea de a crește imunitatea este atractivă, însă acest lucru poate pune probleme. În primul rând, este vorba de un sistem, nu de o singură entitate.

Pentru a funcționa la capacitate maximă, acesta are nevoie de echilibru și de armonie.

• alimentația sănătoasă și echilibrată,
• activitatea fizică moderată,
• reducerea stresului,
• somnul odihnitor și
• controlul medical periodic

pot preveni apariția unor probleme imunitare grave.

Alimente care cresc rapid imunitatea Vitaminele, mineralele și alte substanțe benefice sunt utile în susținerea sistemului imunitar.

Mai jos sunt câteva alimente care pot fi consumate pentru a-ți susține imunitatea: citrice; kiwi; fructe de pădure – zmeura, coacăze, afine, mure; struguri negri; măceșe; aatina; usturoi; ceapa; ghimbir; iaurt; cereale integrale; varza; broccoli; spanac; sfecla roșie; morcovi; ardei iute; stridii; ardei gras; migdale; semințe de floarea-soarelui; papaya; carne de pui.

Când este necesară imunizarea artificială a organismului

Imunizarea artificială a organismul se poate realiză în două moduri: activ și pasiv.

Imunizarea  activă constă în declanșarea procesului de formare a anticorpilor, iar imunizarea pasivă necesită introducerea anticorpilor în organism.

Acest din urma tip de imunizare poate fi indicată de medic, pentru a preveni o anumită afecțiune, pentru a se evita complicațiile asociate unor boli, pe fondul vârstei sau al sistemului imunitar slăbit.

Uneori, imunoterapia este recomandată în tratarea unor forme de cancer. Procedura constă în stimularea sistemului imunitar al pacientului, pentru ca acesta să atace celulele canceroase.

Prin imunoterapie, se prelungește remisia, perioada în care boala este ținută sub control prin tratament.

Cum funcționează sistemul imunitar

Celulele și țesuturile corpului conțin proteine numite antigene. Similar, organismele invadatoare conțin antigene, desi nu au aceeași forma.

Sistemul imunitar, pentru a te apăra de microorganism, paraziți și bacterii, este format din:

• globule albe,
• citochine,
• chemochine și
• sistemul complement.

Globulele albe (leucocitele) reprezintă cele mai importante componente ale sistemului imunitar. Există mai multe tipuri de leucocite fiecare având proprietățile sale. Acestea lucrează împreună pentru a te proteja de infecții.

Leucocitele care circulă prin sânge sunt de mai multe tipuri, respectiv:

• macrofage,
• neutrofile și

Agenții patogeni pătrund în organism printr-un punct de intrare, cum este o tăietură, oricât de minoră ar fi. Atunci când leucocitele identifică infecția, ele transmit un semnal chimic, care atrage mai multe globule albe ce înconjoară, absorb și distrug substanțele toxice.

De exemplu, celulele macrofage și neutrofile secretă substanțe toxice care omoară agenții străini, apoi stimulează excreția acestora.

Limfocitele reprezintă o altă subcategorie de globule albe. Acestea oferă un răspuns imunitar întârziat prin comparație cu celulele macrofage sau bazofile, însă au alt rol: construirea imunității pe termen lung.

Limfocitele se împart în celulele B și celule T.

Celulele B sunt responsabile pentru crearea unor proteine numite anticorpi. Aceștia se leagă de antigenele organismelor străine și le marchează pentru a fi distruse de către celulele sistemului imunitar. Aceste celule sunt implicate activ în îndepărtarea infecțiilor bacteriene.

Celulele T identifică antigenele prezente pe celulele organismului. Atunci când un microorganism pătrunde în celulele corpului, complexul major de histocompatibilitate schimbă suprafață celulelor, adaugandu-le noi antigene.

Celulele T sunt, apoi, alertate că a apărut o infecție, odată ce celulele străine se leagă de antigenele de mai devreme. Acest lucru declanșează un răspuns imunitar.

Citochinele reprezintă o serie de substanțe chimice eliberate de limfocite, pentru a trimite semnalul celulelor care trebuie să elimine substanțele străine. Acestea sunt de mai multe tipuri și includ chemochine, interferon, limfochine și interleukin.

Citochinele pot afecta reacțiile limfocitelor, dar și alte celule care nu sunt parte a sistemului imunitar. Ele stimulează un răspuns inflamator și sunt implicate în repararea țesuturilor care au fost afectate de microorganismele invadatoare (daca este cazul).

Sistemul complement, parte a imunității, sistemul complement este un grup de molecule specializate în distrugerea invadatorilor. Acest sistem poate forma un atac complex, care presupune puncția microorganismelor și introducerea unor substanțe toxice, fortandu-le să se autodistrugă.

În ce situații scade imunitatea

Scăderea reală a imunității apare în cazul unor afecțiuni precum SIDA, cancerul, diabetul zaharat, splenectomia (intervenție chirurgicală de îndepărtare a splinei) sau administrarea de tratament pe baza de citostatice ori cortizon.

De asemenea, imunitatea scăzută poate apărea la copii și vârstnici, la alcoolici, obezi, fumători, la persoanele expuse la stres fizic sau emoțional, la cele care se confrunta cu probleme de somn, expunerea unui mediu toxic sau cu alimentația de proasta calitate.

Detaliem câteva dintre situațiile în care imunitatea poate scădea.

Sistemul imunitar implicat în remodelarea cardiacă

Limfocitele T CD4 joacă un rol esențial în remodelarea cardiacă în cazurile de hipertensiune arterială. Această descoperire deschide noi perspective pentru combaterea acestui fenomen și prevenirea insuficienței cardiace.

Sistemul imunitar pare să fie implicat în remodelarea cardiacă indusă de hiperpresiune persistentă.

Acest fenomen de remodelare nu este neobișnuit în cazurile de stenoză aortică (o reducere a diametrului de deschidere a valvei aortice) sau în cazurile de hipertensiune arterială cronică.

Aceste tulburări exercită de fapt o presiune foarte puternică asupra inimii, care reacționează prin hipertrofiere și apoi dilatare. Acest proces este asociat cu un risc semnificativ de apariție a insuficienței cardiace.

Deși mecanismele implicate în această remodelare sunt puțin înțelese, studiile anterioare au arătat că aceasta este asociată cu acumularea de factori inflamatori, în special citokine proinflamatorii. De atunci, cercetarea a fost orientată spre calea inflamatorie și imunitară: mai precis pe limfocitele T CD4 și CD8.

În acest scop, cercetătorii au folosit șoareci cu deficiență pentru unul sau altul dintre aceste tipuri de limfocite, în care au provocat hiperpresiune asupra inimii prin declanșarea constricției aortei. CD4 esențial pentru remodelare.

Rezultat: absența limfocitelor CD4 pare să prevină apariția remodelării nocive și a insuficienței cardiace.

Într-adevăr, inimile șoarecilor cu deficit de aceste celule nu au progresat spre insuficiență cardiacă, în ciuda hiperpresiunii cronice.

Absența limfocitelor CD8 nu are acest efect.

„ Celulele CD4 sunt esențiale pentru remodelarea cardiacă ”, confirmă Nathalie Pizzinat. Este prima dată când dovedim o origine imună a acestui fenomen. Lucrările noastre indică, de asemenea, că activarea acestor celule ar fi declanșată de recunoașterea unuia sau mai multor antigene specifici.

Această lucrare este încă fundamentală, dar deschide totuși o nouă cale de a încerca să prevină această remodelare:

„ Suntem într-un stadiu foarte preliminar. Dar dacă identificăm antigenul(ele) care activează CD4 în caz de hiperpresiune și înțelegem mai bine evenimentele imune, vă deveni posibil să dezvoltăm noi terapii pentru a combate riscul de insuficiență cardiacă ”, conchide cercetătorul.

Imunitatea joacă un rol în hipertensiunea arterială

Anumite celule imunitare sunt implicate în controlul tensiunii arteriale: aceasta este concluzia unui studiu efectuat pe șoareci.

Macrofagele reglează tensiunea arterială Echipa lui Pierre-Louis Tharaux, bazată pe lucrări preexistente, s-a concentrat pe rolul macrofagelor (globulele albe) în apariția hipertensiunii.

Aceste celule imunitare au multe funcții, cum ar fi eliminarea agenților infecțioși.

Dar se pare că ele controlează și nivelul unei peptide, endotelina-1 (ET-1), o moleculă produsă de celulele care căptușesc vasele de sânge și care provoacă contractarea vaselor de sânge, crescând astfel tensiunea arterială.

„Grație a doi receptori prezenți pe suprafața lor, macrofagele sunt «informate» despre prezența acestei molecule în vase.

Când este prezentă în cantități mari, este capturată de macrofagele care o absorb și o degradează. Macrofagele au, prin urmare, în acest context, o funcție de reglare și purificare.

Când macrofagele sunt șterse la șoareci prin manipulare genetica, nivelul ET-1 este perpetuu prea mare, iar animalele prezinta o susceptibilitate crescuta la hipertensiune. Același rezultat daca inhibam receptorii: nivelul de molecula crește cu consecințe cardiovasculare”.

Atenție la tratamentele imunosupresoare

Această descoperire explică de ce, la pacienții tratați cu imunosupresoare, observăm adesea apariția unor boli inflamatorii ale vaselor mici, care se combină cu hipertensiunea și îmbătrânirea cardiovasculară accelerată.

La aceșți pacienți, nivelul ET-1 este frecvent prea ridicat. Într-adevăr, anumite imunosupresoare reduc cantitatea de macrofage prezente în sânge, precum și numărul de precursori de macrofage, monocite.

La pacienții tratați cu imunosupresoare care nu afectează populația de macrofage, nu se observă dezvoltarea unor astfel de boli.

În lumina acestor date, practicienii ar putea lua decizii mai bine informate: evitați imunosupresoarele care reduc macrofagele la persoanele cu risc de hipertensiune arterială sau combinați acest medicament cu tratamentul pentru hipertensiune arterială.

Celulele imunitare capabile să limiteze ateroscleroza

Hipercolesterolemia, fumatul, diabetul, sexul și vârsta sunt factori implicați în apariția și progresia aterosclerozei, această boală inflamatorie a peretelui arterial.

Recent, lucrările au arătat că și sistemul imunitar joacă un rol în dezvoltarea acestei patologii.

Astăzi, Ziad Mallat și echipa să (Inserm Unit 689 „Centre de recherche cardiovascular de Lariboisière”, Paris) merg mai departe, dezvăluind cu precizie o subpopulație de celule imunitare -limfociteT spun reglementatorii-, capabil să limiteze formarea plăcilor aterom.

Ateroscleroza este o boală cronică manifestată prin acumularea de lipide pe zidul de arterelor și poate duce la infarct miocardic. Este principala cauză de mortalitate în lume (95 la 100.000 ha în Franța, 255 la 100.000 ha în SUA).

Cercetările efectuate în ultimii ani au arătat că limfocitele T reglatoare sunt specializate în suprimarea răspunsului imun patologic, fie că este îndreptată împotriva antigene extern organismului sau intern (fenomen de auto-imunitate).

Ziad Mallat și colegii săi arată acum că aceleași limfocite T de reglementare, care protejează împotrivaboală autoimună(Diabet, poliartrita etc.) protejează, de asemenea, împotriva dezvoltării plăcilor aterosclerotice.

Populația de limfocite T reglatoare joacă, de fapt, un rol esențial: „Dacă aceste celule sunt absente, animalele dezvoltă leziuni aterosclerotice mai mari ”, explică autorii. Cu toate acestea, atunci când aceste celule de reglare sunt reinjectate, ele sunt capabile să oprească procesul. Se observă resorbția leziunilor.

Prin urmare, aceste date sugerează că o anumită clasă de limfocite T, cunoscută pentru acțiunea lor centrală în controlul răspunsului imun, are, de asemenea, un rol în dezvoltarea plăcilor aterosclerotice.

Astfel, s-ar explica, cel puțin parțial, asocierea observată frecvent între bolile autoimune și ateroscleroză. În plus, aceste rezultate evidențiază o țintă potenţial de acţiune noi tratamente pentru ateroscleroză.

Boli cardiovasculare: noi speranțe terapeutice

Organ vital prin excelența, inima este un mușchi gol care asigura circulația sângelui în organism. Furnizează oxigen tuturor țesuturilor și elimină deșeurile metabolice, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2).

În ciuda progresului considerabil în terapie și prevenire, bolile cardiovasculare sunt încă principala cauză de mortalitate în lume, cu peste 17 milioane de decese anual. În Franța, acestea sunt responsabile pentru peste un milion de spitalizări și peste 140.000 de decese în fiecare an.

În majoritatea cazurilor, tulburările cardiovasculare rezultă dintr-o disfuncție a circulației sângelui în arterele coronare care iriga inima.

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în rândul femeilor de peste 65 de ani. Cifre care arată amploarea fenomenului și care implică o puternică mobilizare a echipelor Institutului Pasteur de Lille.

Persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau expuse unui risc crescut de boli cardiovasculare necesită depistare precoce cu monitorizare și tratament pentru a reduce riscurile dăunătoare pentru sănătatea pacienților.

Stilul de viață contribuie în general la apariția acestor boli (consum de alcool, dietă și activitate fizică insuficientă).

Dialogul imuno-metabolic în obezitate și comorbiditățile acesteia Echipa dr. David Dombrowicz, imunolog, lucrează pe sistemul imuno-inflamator pentru a înțelege modul în care sistemul imunitar influențează sănătatea și mai precis asupra bolii hepatice grase, dar și în obezitate, diabet și ateroscleroză, mereu în această logică a mediul în care trăim și în care indivizii sunt expuși la un aport caloric excesiv, la prea puține exerciții fizice sau la schimbarea orelor de lucru care nu respectă ciclul circadian.

Imunitatea în Diabetul de tip 2

Diabeticii de tip 2 au un număr redus de celule imune NK, despre care se crede că luptă împotriva infecțiilor și tumorilor.

Această alterare a apărării imune este cauzată în mod vizibil de diabetul însuși.

Cercetătorii din spatele acestei descoperiri oferă o primă cale de a rezolva problema. Diabeticii de tip 2 sunt mai predispuși la infecții și anumite tumori, dar acest fenomen a rămas mult timp neexplicat.

O echipă de la Inserm tocmai a rezolvat misterul arătând că nivelurile ridicate de zahăr din sânge ale acestor pacienți le modifică sistemul imunitar.

Diabeticii mai vulnerabili „Susceptibilitatea diabeticilor la infecții este cunoscută de mult timp și este predată tuturor studenților la medicină.

Dar cauza ei fiind ignorată, profesorii au explicat de multe ori pur și simplu că bacteriilor probabil le-a plăcut zahărul! », ironizează Marie-Noëlle Peraldi, coautor al lucrării. „Susceptibilitatea la cancer sunt date mai recente.

Două studii au arătat că diabeticii dezvoltă mai multe cancere de colon, tiroide și ale vezici biliare”, explică cercetătoarea.

Anumite limfocite deficitare

Pentru a clarifica această legătură, echipa s s-a concentrat pe celulele NK (pentru „Natural Killer”), un subtip de limfocite implicate în eliminarea agenților infecțioși și a celulelor tumorale.

Cercetătorii au comparat probe de sânge de la 51 de diabetici și martori. Ei au observat imediat că două subtipuri de celule NK (NKG2D+ și NKp46+) au fost subreprezentate în sângele pacienților. Au fost, de asemenea, mai puțîn funcționale: „Degranularea nu se face corect”, explică Marie-Noëlle Peraldi. Aceasta înseamnă că aceste celule NK eliberează mai puține enzime destinate să elimine celulele țintă.”

În plus, s-a constatat că -cu cât nivelul zahărului din sânge este mai mare- cu atât cantitatea de celule NKG2D+ este mai mică, sugerând o legătură cauză-efect între boală și alterarea sistemului imunitar.

„ Acest lucru ar putea explica și de ce riscul septic este mai mare în cazurile de diabet dezechilibrat sau hiperglicemie acută”, precizează cercetătorul. O legătură între diabet, infecție și tumoră

În al doilea rând, cercetătorii au studiat mecanismele care duc la această imunodepresie. Ei au observat două fenomene diferite, în funcție de tipul de celule NK afectate.

Pentru celulele NKp46+, acestea au demonstrat o scădere a activității genei care codifică receptorul NKp46. Pentru celulele NKG2D+, a fost demonstrată o problemă cu plierea proteinei NKG2D la nivelul unui compartiment celular numit reticul endoplasmatic . „ Proteina NKG2D nu poate juca atunci rolul său de a activa apărarea împotriva infecțiilor sau a celulelor tumorale”, clarifică cercetătorul.

Stresul reticulului endoplasmatic este un fenomen deja descris în alte tipuri de celule în timpul diabetului ”, explică ea.

O prima cale terapeutică; cea a interleukinei 15 Pe baza acestor rezultate, cercetătorii explorează o primă cale terapeutică pentru a încerca să restabilească moștenirea celulelor NK la pacienții diabetici: cea a interleukinei 15.

Molecula, cunoscută pentru rolul său în maturizarea Natural Killers, a demonstrat deja că a restaurat numărul și funcția acestor celule în vitro.

Diabet și imunitate

Diabet dezechilibrat, in cazul tuturor pacienților; favorizează apariția infecțiilor intercurente.

Acest lucru se poate explica prin starea imunodepresivă cauzată de diabet și starea de hiperglicemie care favorizează proliferarea microbiană.

Imunitatea diabetului de tip 2

În diabetul de tip 2, sistemul imunitar este implicat în activarea cronică a fenomenului de inflamație, care este dăunător pe termen lung pentru celule.

Procesul de inflamație joacă un rol important în apariția diabetului de tip 2 și în progresia acestuia. Moleculele responsabile de activarea inflamației sunt puternic prezente în țesuturile pacienților cu diabet de tip 2. Ele participă la reducerea sensibilității mușchilor și ficatului la acțiunea insulinei.

Acest fenomen numit rezistență la insulină determină acumularea de glucoză în sânge. Aceste așa-numite molecule proinflamatorii acționează și asupra pancreasului.

Prezența lor perturbă funcționarea celulelor beta și în consecință producția de insulină care va fi mult redusă (insulinopenie).

Prezența moleculelor inflamatorii pare să fie mult crescută în cazurile de obezitate. Într-adevăr, în condiții normale, există un echilibru între producția de molecule care favorizează inflamația și așa-numitele molecule antiinflamatorii.

Celulele țesutului adipos perturbă acest echilibru prin favorizarea producerii de molecule proinflamatorii. Datorită acestor fenomene, bolnavilor de diabet de tip 2 li se recomandă slăbirea pentru a reduce impactul nefavorabil al inflamației asupra organismului.acțiunea insulinei și producerea acesteia.

„Mecanismele imune ale diabetului de tip 1” (Inserm/Université Paris Descartes) la șoareci NOD (diabetici non obezi), un model folosit pentru a studia diabetul de tip 1, dezvăluie rolul esențial al celulelor sistemului imunitar înnăscut, care până acum nu fusese implicată în diabet. Știam că acestea au jucat un rol în alte patologii autoimune precum lupusul sau psoriazisul.

În acest studiu, cercetătorii au reușit să descrie mecanismele care inițiază activarea limfocitelor T îndreptate împotriva celulelor β pancreatice.

Sistemul imunitar joacă un rol vital în echilibrul intern al organismului.

Din păcate, se întâmplă că acest sistem să facă o greșeală și să atace constituenții proprii ai organismului, așa cum este cazul diabetului de tip 1.

Diabetul de tip 1: o boală autoimună

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună caracterizată prin distrugerea celulelor beta producătoare de insulină, dar antigenele responsabili de reacția autoimună nu sunt toți cunoscuți.

Reacția începe cu o inflamație a insulițelor numită „insulită”, caracterizată printr-o invazie a insulițelor Langerhans de către limfocite, distrugerea acestor celule fiind apoi lentă și progresivă. Pentru o lungă perioadă de timp pancreasul poate produce suficientă insulină, astfel încât semnele de diabet să nu apară.

Diabetul apare în general atunci când rămân 10-30% din insulițele funcționale. Sistemul imunitar înnăscut este activat în mod normal în timpul unei infecții. Observăm apoi recrutarea și activarea neutrofilelor și a celulelor dendritice care constituie primele etape ale răspunsului imun.

În mod anormal, la șoarecii cu diabet NOD, moartea fiziologică naturală a celulelor β pancreatice, care are loc în timpul dezvoltării, induce un răspuns autoimun înnăscut în pancreas.

Cercetătorii detaliază stabilirea unei cascade de activare a acestor celule imune înnăscute în insulele Langerhans. Degradarea naturală a celulelor β  lasă resturi celulare în țesuturi care activează în mod anormal neutrofilele.

Aceste celule alerte ale sistemului imunitar informează celulele dendritice (pDC) care, la rândul lor, provoacă producerea de interferoni IFN α, o moleculă alertă. Interferonul α stimulează apoi limfocitele T care, prin recunoașterea celulelor β pancreatice funcționale, induc moartea acestor celule.

Aceste rezultate arată pentru prima dată rolul important al celulelor imune înnăscute în cascada de evenimente care duce la dezvoltarea diabetului de tip 1.

Cercetătorii își continuă munca pentru a înțelege cum să regleze această reacție autoimună prin țintirea celulelor dendritice fără a le compromite pe cele înnăscute, sistemul imunitar, esențial în caz de infecție.

Sunt urmărite mai multe căi pentru a încerca să regleze producția moleculei alerte INF α care precede activarea celulelor T ucigașe, de exemplu prin țintirea specifică a anumitor căi de activare a celulelor dendritice pDC.

„Astfel de abordări terapeutice sunt în prezent testate în alte boli autoimune, cum ar fi lupusul și psoriazisul. Aceste tratamente inovatoare ar putea fi utile în prevenirea diabetului zaharat de tip 1.

Cu toate acestea, este necesar să se efectueze mai întâi studii la pacienții diabetici și prediabetici pentru a înțelege mai bine funcția acestor celule Combate diabetul prin reeducarea sistemului imunitar

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună asociată cu distrugerea celulelor producătoare de insulină.

Reducerea răspunsului imun care provoacă această afectare constituie o alternativă promițătoare la administrarea de insulină pe tot parcursul vieții.

Microbiota, imunitatea și diabetul de tip 1

Alterări ale imunitații și ale epiteliului digestiv Epiteliul digestiv reprezintă una dintre zonele importante de schimb între mediu și mediul intern permițând furnizarea de substanțe nutritive organismului.

Cu toate acestea, suprafața sa mare și permeabilitatea o fac și o zonă critică pentru pătrunderea agenților patogeni.

Microbiota și diabetul de tip 1 Microbiota intestinală este alterată în diversitatea și compoziția să la pacienții cu T1D, iar studiile multiple au demonstrat o inter-relație foarte puternică între alterările microbiotei intestinale și sistemul imunitar intestinal, cu o implicare probabilă în dezvoltarea bolii.

Cele mai multe studii la pacienții cu T1D și la modelele animale descriu o parte din diversitatea taxonomică a microbiotei și o schimbare a compoziției.

Tratamente imunosupresoare Tratamentele imunosupresoare care vizează TNF-a sunt în mod obișnuit administrate la pacienții cu diferite boli autoimune și/sau inflamatorii, inclusiv boala Crohn.

Interesul pentru tratarea pacienților cu T1D cu anti-TNF-α a apărut din impactul negativ al TNF-α în modelul de șoarece cu T1D.

Într-adevăr, tratamentul șoarecilor NOD cu TNF-α timp de 3 săptămâni accelerează incidența diabetului. În schimb, tratamentul bazat pe anti-TNF-α protejează șoarecii NOD

Toate studiile clinice la pacienții cu T1D și nou-născuți/copii cu risc arată că T1D este asociat cu modificări ale microbiotei în fazele foarte incipiente ale dezvoltării bolii și în momentul diagnosticării.

Un tratament cu anticorpi Pentru tratatrea Diabetului de tip 1

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună, adică celulele producătoare de insulină, celulele beta ale pancreasului, sunt distruse de limfocitele T proprii ale pacientului, aceste celule fiind responsabile de apărarea organismului împotriva agenților străini precum bacteriile și virusurile.

De asemenea, sunt implicați în respingerea transplanturilor. Ideea de a folosi anticorpi împotriva acestor limfocite T nu este nouă, dar utilizarea lor a condus la o reducere consecutivă a eficacității sistemului imunitar împotriva țintelor reale, a corpurilor străine, iar protecția celulelor beta nu a fost doar de scurtă durată.

De la sfârșitul anilor 1990, știm că utilizarea anticorpilor direcționați împotriva antigenelor acestor limfocite T duce la o reacție de toleranță împotriva atacurilor autoimune, fără a reduce eficacitatea limfocitelor T.

Însă trebuie să găsim anticorpii potriviți. Cercetătorii (Universitatea din Carolina de Nord, SUA) par să fi rezolvat problema: au folosit anticorpi direcționați împotriva antigenelor numite domenii CD4 și alții împotriva domeniilor CD8 ale limfocitelor T, zone legate de recunoașterea agenților infecțioși.

Prin injectarea acestor doi anticorpi la șoareci care începeau să dezvolte diabet de tip 1, aceștia au putut să vadă că sistemul lor imunitar a încetat să atace celulele beta.

Și mai surprinzător: această toleranța apare la 80% dintre animale după doar cinci zile de injectare și continuă la 400 de zile după tratament.

Prin urmare, aceasta este o cale potențial promițătoare. Acum este necesar să se producă și să se testeze anticorpi anti-CD4 și CD8 specifici pentru oameni.

Rețineți, totuși, că această toleranță poate fi utilizată doar la începutul debutului diabetului de tip 1, deoarece celulele beta trebuie să rămână funcționale.

Mai bine, aceste tratamente s-ar putea dovedi a fi cu adevărat eficiente dacă sunt tratate în faza de prediabet, depistarea pacienților în acest stadiu preclinic al bolii, nu este simplu.

Mai multe despre răspunsul imun la virusul hepatitei C

„Rezultatele noastre demonstrează modul în care diferențele dintre stările noastre metabolice individuale pot avea un impact major asupra inflamației și modul în care medicamentele disponibile ar putea îmbunătăți rezultatele sănătății”, spune profesorul Salk. Ronald Evans , co-autor principal, director al Laboratorului de expresie a genelor Salk și titularul catedrei  March of Dimes în biologie moleculară și de dezvoltare la Salk.

„Trăim într-o perioadă în care ratele de obezitate sunt în creștere la nivel mondial”, spune profesorul Alexandre Marson, co-autor principal și director al Institutului de Imunologie Genomică Gladstone-UCSF.

„Schimbările în dietă și compoziția corpului pot afecta sistemul imunitar, așa că trebuie să ne gândim la modul în care bolile care implică sistemul imunitar pot diferi de la un individ.”

Diferite tipuri de răspunsuri ale celulelor T

Un studiu recent a estimat că aproximativ jumătate dintre adulții din Statele Unite vor fi clasificați că obezi până în 2030. Cercetătorii știu, de asemenea, că obezitatea, uneori clasificată că o afecțiune inflamatorie cronică, afectează sistemul imunitar în mai multe moduri. Clinicienii au raportat că persoanele obeze par adesea să aibă cursuri diferite ale bolii – de la infecții și alergii la cancer – și răspund diferit la anumite tratamente.

Inflamatia si Dermatita atopica

În timpul studiilor sale postuniversitare la Salk și al cercetărilor ulterioare în laboratorul Marson, primul autor Sagar Bapat – acum patolog și profesor la UCSF – a vrut să știe, la nivel molecular, cum a afectat obezitatea dermatita atopică. El a descoperit că, atunci când șoarecii au devenit obezi mâncând o dietă bogată în grăsimi înainte ca dermatita să fie indusă, au dezvoltat o boală mai severă decât animalele slabe. Pentru a înțelege de ce, el și colegii săi au analizat celulele imune și moleculele active din fiecare grup de șoareci.

„Ceea ce așteptam să vedem la șoarecii obezi, a fost doar un grad mai mare de același tip de inflamație”, spune Bapat. „În schimb, am văzut un tip complet diferit de inflamație.”

Celulele T helper ale organismului, care ajută la protejarea împotriva infecțiilor, dar devin și hiperactive în bolile autoimune sau alergii, pot fi grupate în trei clase: celule TH 1 , TH 2 și TH 17.

Oamenii de știință consideraseră dermatita atopică drept o boală TH 2 ; asta înseamnă că celulele TH 2 sunt cele care provoacă inflamația pielii.

La șoarecii slabi cu dermatită atopică, Bapat și colegii săi au descoperit într-adevăr că celulele TH 2 erau active.

La șoarecii obezi cu aceeași condiție, totuși, celulele TH 17 au fost activate. La nivel molecular, aceasta a însemnat că dermatita atopică a fost complet diferită la șoarecii obezi, ridicând întrebarea dacă medicamentele care funcționează la animalele slabe ar fi eficiente și la animalele obeze.

Sistemul imunitar și obezitatea

Obezitatea este un factor de risc major pentru multe patologii precum bolile cardiovasculare, diabetul și cancerul. Incidenta tot mai mare a obezității în populație evidențiază și mai mult necesitatea combaterii acesteia.

Inflamația este un factor major în multe dintre aceste patologii și prevenirea inflamației induse de obezitate trebuie să fie una dintre prioritățile principale în abordarea acestui flagel.

Modificările imunologice cauzate de obezitate sunt mediatorii decisivi ai inflamației cronice generatoare de tulburări metabolice. Spre deosebire de celulele T adaptive care recunosc antigenele peptidice, limfocitele iNKT recunosc antigenele lipidice.
Proiectul „Omental iNKT cells aș an immunological tools în obezity and cancer” (INKT CELLS), finanțat de UE, a urmărit să înțeleagă rolul celulelor iNKT în țesutul adipos pentru a dezvolta noi strategii terapeutice.

Cercetătorii au arătat că șoarecii cu deficit de celule iNKT au devenit obezi atunci când au urmat o dietă normală. Supuși unei diete bogate în grăsimi, aceștia s-au îngrășat și mai mult și au devenit rapid diabetici și rezistenți la insulină.

Transferul adoptiv al limfocitelor iNKT le-a îmbunătățit metabolismul carbohidraților. Aceste studii arată că limfocitele iNKT sunt capabile să mențină țesutul adipos în limite normale și pot corecta obezitatea chiar și cu o dietă bogată în grăsimi.

Din păcate, la șoarecii sau la oameni obezi, aceste limfocite sunt considerabil reduse, efectul lor protector fiind deci practic inexistent. Prin experimente parabiotice, cercetătorii proiectului au reușit să arate că limfocitele iNKT au fost localizate în țesutul adipos.

Profilul de expresie al acestor celule dezvăluie factori de transcripție responsabili pentru activitatea lor biologică, mai ales interleukina 2 (IL-2) și interleukina 10 (IL-10). Prin producerea acestor citokine, limfocitele iNKT controlează celulele T de reglare (Treg) și supraviețuirea, proliferarea și funcția de supresie a altor limfocite. Cercetătorii au obținut, de asemenea, indicii puternice care sugerează că țesuturile adipoase murine și umane au conținut antigene lipidice recunoscute de limfocitele iNKT. Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru a identifica aceste lipide specifice.

Obezitatea și patologiile asociate cresc într-un ritm uluitor în lumea occidentală, așa că acest proiect va avea în mod clar un impact socio-economic semnificativ. Capacitatea de a activa selectiv celulele iNKT în țesutul adipos deschide astfel o cale terapeutică complet nouă pentru tratamentul diabetului de tip IL și obezității.

Obezitatea și supraponderalitatea

A fi supraponderali sau a suferi de obezitate afectează buna funcționare a sistemului nostru imunitar. Într-adevăr, secretăm citokine prin țesutul nostru adipos. Dintre acestea din urmă, unele sunt proinflamatorii, iar altele antiinflamatorii. Totuși, în cazul supraponderalității sau obezității, citokinele proinflamatorii le preiau pe cele care nu sunt și duc la microinflamații cronice care, pe termen lung, ne pot afecta sistemul imunitar.

Diabet: O stare de hiperglicemie ne slăbește altfel apărarea prin reducerea reacției imune

Controlul zahărului din sânge pentru persoanele cu diabet este important. Acest control nu numai că vă ajută să rămâneți sănătoși, ci vă întărește și sistemul imunitar. O stare de hiperglicemie ne slăbește altfel apărarea prin reducerea reacției imune. Sistemul nostru imunitar este astfel expus și, prin urmare, mai sensibil la infecții precum gripa, infecțiile urinare sau fungice.

În articolul lor publicat în revista Obesity Reviews, cercetătorii spun că obezitatea ar trebui considerată o formă de îmbătrânire prematură. Ei au observat cum obezitatea predispune oamenii la boli cu consecințe potențial invalidante sau fatale întâlnite de obicei la adulții în vârstă, cum ar fi alterarea genomului, sistemul imunitar slăbit, degenerarea cognitivă, diabetul de tip 2, Alzheimer, bolile cardiovasculare și cancerul.

Studiul a fost condus de Sylvia Santosa, profesor asociat de sănătate, kinesiologie și fiziologie aplicată la Facultatea de Arte și Științe. Ea și colegii ei au revizuit peste 200 de studii privind efectele obezității asupra celulelor și organelor, precum și asupra întregului organism. Bjorn Tam, cercetător postdoctoral Horizon și José Morais, profesor asociat la Departamentul de Medicină de la Universitatea McGill, au fost co-autori ai lucrării.

„Încercăm să argumentăm că obezitatea are aceleași efecte că și îmbătrânirea”, explică profesorul Santosa, titular al unei Catedre de cercetare de nivel 2 din Canada în nutriție clinică. Se pare că comorbiditățile legate de obezitate și îmbătrânire se dezvoltă conform unor mecanisme similare.»

Ei susțin că obezitatea joacă un rol important în lupta organismului împotriva bolilor legate de vârstă. Totuși, potrivit acestora, obezitatea accelerează îmbătrânirea sistemului imunitar, dăunând diferitelor celule ale sistemului imunitar. Deci, chiar dacă pacienții slăbesc, prejudiciul suferit nu este reversibil.

Efectele obezității asupra sistemului imunitar influențează susceptibilitatea la boli precum gripa, care afectează pacienții obezi mai des decât pacienții cu greutate normală. Pacienții obezi sunt, de asemenea, mai predispuși să sufere de sarcopenie, o afecțiune asociată de obicei cu îmbătrânirea care provoacă o pierdere progresivă a masei musculare și a forței.

Obezitatea: aceste celule imunitare care „manca” neuronii și cresc riscul de dementa

O dietă bogată în grăsimi, care provoacă obezitate face că celulele imune să distrugă prematur conexiunile neuronale, potrivit unui nou studiu la șoareci.

Dietele bogate în grăsimi care duc la obezitate determină sistemul imunitar să distrugă prematur conexiunile neuronale, potrivit unui nou studiu publicat în  Journal of Neuroscience . Obezitatea este de fapt legată de un risc crescut de a dezvolta demență, iar înțelegerea mecanismelor ar putea ajuta la protejarea împotriva acesteia.

Cercul vicios al obezității descifrat

Obezitatea determină inflamația cronică a intestinului subțire, perturbând atât absorbția grăsimilor și zaharurilor, cât și a sistemului imunitar al tractului digestiv. Aceasta dublu lovitur,ă ar putea explica de ce această boală tinde să se intensifice în timp.

Obezitatea se transformă adesea într-un cerc vicios, situația se înrăutățește de la an la an.

Și acest ciclu ar fi încurajat de inflamația cronică a intestinului subțire, potrivit unui studiu francez publicat pe 18 iunie în revista Cell Metabolism. La persoanele obeze, partea centrală a intestinului subțire, este perturbată. În timp ce măsoară între 2 și 8 metri la persoanele cu greutate normală, este de trei ori mai larg la persoanele obeze. Miile de pliuri intestinale care căptușesc tractul digestiv sunt atunci mult mai numeroase și accelerează absorbția nutrienților. Cu cât sunt absorbite mai multe lipide și carbohidrați, cu atât creșterea în greutate crește.

Rolul acestei portiuni de intestin era puțin cunoscut anterior, deoarece prelevarea probelor era complicată. Pentru a studia pe cea a persoanelor obeze, cercetătorii au recrutat 185 de voluntari care erau supuși unei intervenții chirurgicale pentru obezitate (by-pass). În timpul operației, un mic fragment de intestin a fost recoltat și comparat cu cei a 33 de persoane cu greutate normală. Portiunea respectiva de intestin plasata între stomac și intestinul gros, joacă un rol cheie în absorbția lipidelor, carbohidraților și proteinelor.

O perturbare a imunității care promovează rezistența la insulină

Pe lângă faptul că asimilează mai multe grăsimi și zaharuri, intestinele subțiri ale persoanelor obeze au și un sistem imunitar diferit . Încă o cale care arată că agravarea obezității este auto-încurajată de intestin. Cercetătorii au observat că în portiunea respectiva a intestinului persoanelor obeze circula un număr crescut de celule imunitare, precum limfocitele. Iar acestea din urmă eliberează molecule care sunt folosite pentru comunicarea între celule: citokine. Cu toate acestea, aceste citokine sunt cele care induc inflamația cronică a intestinului.

Aceste molecule promovează, de asemenea, rezistența celulelor la insulină. Un hormon esențial pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge, care permite glucozei să pătrundă în celule pentru a le hrăni. Sub acțiunea citokinelor, zahărul și lipidele nu pot pătrunde în celule și apoi circulă în organism către alte organe. Ca urmare, acest ciclu de iritare promovează creșterea în greutate și depozitarea grăsimilor.

Pe de altă parte, cercetătorii au arătat că colonizarea moleculelor inflamatorii a fost treptată, în funcție de severitatea obezității.

Antiinflamatoare pentru combaterea obezității?

De mai bine de 10 ani, această echipă de la Inserm și CNRS studiază rolul cheie al inflamației în obezitate. Ficatul, țesutul adipos și chiar mușchii apar inflamate în timpul acestei boli, iar citokinele sunt adesea cauza.

Dacă inflamația intestinului agravează obezitatea, atunci ne putem imagina tratarea acestei boli cu antiinflamatoare. Cu toate acestea, aceste medicamente atacă în general tractul digestiv. Cercetătorii lucrează acum pentru a găsi noi terapii non-invazive pentru a reduce starea inflamatorie intestinală.

Obezitatea: am putea-o regla folosind celulele noastre imunitare

În timp ce obezitatea ucide de trei ori mai mult decât foametea în lume, o echipă de cercetare spaniolă face un pas mai aproape de un tratament, descifrând dialogul care are loc între celulele noastre adipoase și celulele noastre imunitare. Suficient pentru a le pirata comunicarea!

Unul dintre cele mai mari rele ale secolului nostru este din ce în ce mai bine înțeles de biologi și asta este cu atât mai bine. Dacă am crezut anterior, că celulele adipoase albe, care stochează grăsime – spre deosebire de grăsimile brune care consumă energie – sunt doar un rezervor de lipide, acum știm că ele comunică cu sistemul nostru imunitar !

Celulele implicate sunt macrofagele, prima linie de apărare împotriva infecțiilor. Aflate în țesuturi, ele sunt, printre altele, capabile să ingereze celule moarte și corpuri străine, cum ar fi bacteriile sau paraziții. Dar care este legătura cu celulele noastre adipoase? Un exces de nutrient poate destabiliza de fapt legăturile chimice din interiorul celulelor și, astfel, poate produce un semnal de stres, care activează metabolismul macrofagelor. Aceste santinele ale sistemului imunitar promovează apoi inflamația că mecanism de apărare, care modifică țesuturile adipoase și poate duce la obezitate și dereglare metabolică care provoacă tulburări cardiovasculare sau chiar diabet de tip 2.

Suprimarea unei proteine care reglează răspunsul imunitar previne obezitatea

Cercetătorii de la Centro Nacional de Investigaciones Cardiovasculares (CNIC) au analizat acest răspuns inflamator al macrofagelor, pentru a înțelege ce mecanism molecular l-a declanșat. O proteină, care poartă numele dulce de Fgr tirozin kinază, a fost deja identificată de oamenii de știință de la CNIC că având un rol important în reglarea răspunsurilor imune. Prin urmare, în acest studiu, echipa de cercetare a demonstrat că ștergerea acestei proteine la șoareci a prevenit obezitatea indusă de o dietă bogată în grăsimi. Într-adevăr, în absența proteinei Fgr, în ficat este favorizată o altă cale metabolică: cetogeneza. Și acesta ni se potrivește bine.

Ficatul își crește apoi capacitatea de a folosi grăsimile ca sursă de energie, descompune lipidele și le elimină prin urină!

Aceste rezultate, observate la șoareci, au fost susținute de observarea unor grupuri de studiu umane, în care cercetătorii au descoperit o corelație puternică între prezența proteinelor Fgr și obezitate.

Prin urmare, Fgr ar fi cheia pentru a pirata comunicarea dintre celulele noastre adipoase și sistemul nostru imunitar: inhibitorii specifici ai acestei proteine ar putea trata diabetul și patologiile asociate, cum ar fi ficatul gras, bolile cardiovasculare sau chiar cancerele.

Dar să ținem cont că nu există un remediu miraculos, pentru că biologia este foarte subtilă, iar bolile sunt adesea multifactoriale.

Înțelegeți cum să potențați chimioterapia și radioterapia folosind sistemul imunitar

O explorare a dinamicii imune în mediul tumoral pentru a înțelege cum să optimizați efectul chimioterapiei și radioterapiei.

Concentrându-se pe reacția sistemului imunitar atunci când este confruntat cu chimioterapie sau radioterapie, Alexandre Boissonnas dorește să dezvolte o nouă abordare terapeutică capabilă să potențeze acțiunea acestor terapii convenționale. Munca echipei sale, din cadrul Centrului de Imunologie și Boli Infecțioase (Spitalul Pitie-Salpêtrière, Paris) a făcut deja posibilă identificarea unei perechi de proteine implicate în recrutarea celulelor imune supresoare la nivel tumoral după expunerea la tratamente conventionale. Cercetătorii încearcă acum să descrie în detaliu mecanismele cheie ale organizării locale a sistemului imunitar.

Obiectivul lor: să intervină pentru a promova dezvoltarea unei imunități antitumorale eficiente.

Cercetătorii au început prin a descrie modul în care populațiile de celule imunitare au recolonizat tumora după ce au fost afectate de tratamente.

Datorită studiilor efectuate în vivo pe modele de tumori ale tractului aerodigestiv superior și tumori pulmonare, cercetătorii parizieni au demonstrat deja că această dublă recrutare pare să se bazeze pe un dialog între proteinele CCL2 și CCR2, exprimate respectiv de celule. și celule imunosupresoare (Treg și macrofage).

De acum înainte, obiectivul cercetătorilor este să descrie mai bine etapele acestei infiltrații a tumorii de către celulele imunosupresoare și să înțeleagă modalitățile precise.

Cum reacţionează cele două populaţii de celule imune la tratamente, ce influenţă au una asupra celeilalte, dialogul CCR2-CCL2 are un alt rol decât cel de a atrage celulele imunosupresoare în tumoră?

În cele din urmă, speranța se bazează pe dezvoltarea unei noi imunoterapii care să limiteze recolonizarea tumorii de către celulele imunosupresoare, promovând astfel acțiunea celulelor imunitare active.

În acest fel, chimioterapiile sau radioterapiile ar putea câștiga semnificativ în eficacitate, cu sprijinul unui sistem imunitar pe deplin mobilizat.

Scăderea apărării imune este legată de o disfuncție sau scădere a globulelor albe. Spre deosebire de chimioterapia care are o acțiune sistemică (= asupra întregului organism), radioterapia are o acțiune localizată.

Prin urmare, nu există citopenii severe (reducerea numărului de celule sanguine în circulație) așa cum se poate întâmpla cu chimioterapia ale cărei molecule vor avea toxicitate directă asupra celulelor sanguine (globule roșii, globule albe, trombocite).

Cu toate acestea, în anumite situații, putem observa o scădere a celulelor sanguine, în special la pacienții care primesc în prezent sau au primit deja chimioterapie.

Într-adevăr, în iradierea pelvină sau spinală, radioterapia poate epuiza locurile de producție a celulelor sanguine, situate în măduva osoasă și în special în vertebre și pelvis (crestele iliace). Cu toate acestea, doar în cazuri excepționale se observă reduceri ale numărului acestor celule cu impact clinic.

Înțelegerea imunoterapiei pentru cancer

Imunoterapia acţionează asupra sistemului imunitar al pacientului pentru a-l ajuta să lupte împotriva bolii. În cazul cancerului, acesta nu atacă direct tumora, ci stimulează celulele imune implicate în recunoașterea și distrugerea celulelor tumorale.

Imunoterapia a cunoscut un boom în oncologie în ultimii zece ani, datorită exploziei cunoștințelor fundamentale privind imunologia cancerului.

Într-adevăr, această boală nu mai este considerată doar din punctul de vedere al tumorii, ci și din cel al mediului ei din organism și al interacțiunilor sale cu sistemul imunitar. Știm acum că prin manipularea acestei combinații celulele tumorale sunt capabile să prolifereze scăpate de sub control. Înțelegând din ce în ce mai bine cum procedează, cercetătorii pot oferi acum noi soluții terapeutice.

Celulele canceroase amestecă semnalele sistemului imunitar

Celulele canceroase prezintă modificări genetice profunde care le permit să dobândească proprietăți maligne.

Ele exprimă molecule specifice pe suprafața lor –antigenele tumorale– care le deosebesc de celulele sănătoase și sunt capabile să inducă reacții imune care ar trebui, teoretic, să conducă la eliminarea lor.

Dar, pe măsură ce boala progresează, celulele canceroase continuă să se transforme și să se adapteze la mediul lor pentru a-l exploata în avantajul lor și a continua să se înmulțească.

Astfel, anumite antigene tumorale  imunogene  încetează să mai fie exprimate: acest fenomen permite celulelor tumorale să scape de supravegherea sistemului imunitar.

Celulele maligne încep, de asemenea, să producă noi proteine care inactivează apărarea organismului. Prin urmare, micromediul tumoral este în general imunosupresor.

Scopul imunoterapiei pentru cancer este de a „trezi” sistemul imunitar „adormit” de boală și de a-l educa astfel încât să fie capabil să elimine celulele canceroase. Această abordare se bazează pe utilizarea diferitelor instrumente: anticorpi monoclonali, imunomodulatori, vaccinare terapeutică etc.

Mă protejez împotriva infecțiilor externe în timpul și după tratamente

Cancerul însuși, ca și tratamentele sale, slăbește în general sistemul nostru imunitar. Acest fenomen este responsabil pentru o sensibilitate mai mare la infecțiile externe (viruși, bacterii, ciuperci).

Pentru pacienți și îngrijitori deopotrivă, sunt recomandate cu tărie anumite precauții zilnice și respectul pentru acțiuni simple.

Sistemul imunitar se bazează pe celulele albe din sânge conținute în sânge. Acestea „veghează” corpul nostru și îl protejează împotriva riscului de infecții.

Când o persoană are cancer, sistemul imunitar este în general slăbit, pacientul suferă de neutropenie (scăderea nivelului de globule albe din sânge). Cauzele slăbirii sistemului imunitar sunt variate: fie de tumora în sine pe care nu o poate controla, fie de tratamentele oferite care luptă împotriva bolii dar pot ataca și globulele albe.

În cele din urmă, s-ar putea, tocmai pentru a face tratamentul mai eficient, să reducem în mod voluntar capacitatea sistemului imunitar de a se apăra. În toate cazurile, pacientul devine mai fragil, se spune că este imunocompromis și devine mai vulnerabil la riscul de infecții.

În timpul tratamentelor (în special chimioterapie și radioterapie) și în perioada următoare acestora, pacientul prezintă, așadar, un risc mai mare de a contracta o infecție, fie că sunt epidemii sezoniere precum gripa, fie o simplă răceală, o pandemie de coronavirus sau ciuperci.

La fel, atunci când pacienții deja slăbiți de cancer prind un virus, consecințele sunt mai grave decât pentru omul obișnuit. În schimb, alte tratamente, cum ar fi terapia hormonală, nu au niciun efect asupra sistemului imunitar.

În toată această perioadă în care organismul este mai puțîn capabil să se apere împotriva infecțiilor, este foarte important că persoana imunocompromisă și cei din jur – îngrijitorul său și cei dragi – să respecte gesturile de barieră și să fie atent la anumite reguli de igienă și bun simț.

La sfârşitul tratamentelor şi la intrarea în remisie, apărarea imunitară a pacientului vă începe să se întărească. Dar restabilirea capitalului tău imunitar vă dura o anumită perioadă de timp, care variază de la o persoană la alta.

Dacă specialistul dumneavoastră nu o aduce în discuție spontan, întreabă-l cât timp crede că ar putea dura această perioadă în cazul tău. Puteți discuta și cu medicul dumneavoastră. Este doar o chestiune de a fi atent, nu de a prelungi inutil aceste măsuri preventive.

Având în vedere acest lucru, microimunoterapia poate oferi un sprijin important sistemului imunitar. Medicamentele de micro-imunoterapie sunt fabricate din citokine și alți mediatori imuni în doze mici.

Obiectivul este reglarea sistemului imunitar în contextul diverselor patologii acționând sinergic cu celelalte tratamente folosite, în cadrul unei strategii terapeutice globale și personalizate.

Grefe: o nouă proteină pentru a promova toleranța imună

Unul dintre obstacolele în calea transplantului este problema respingerii grefei.

Pentru a evita această capcană, există așa-numitele tratamente „imunosupresive”, dar efectele lor secundare rămân foarte semnificative.

Echipele doctorilor Bernard Vanhove și Sophie Brouard au descoperit că blocarea unei proteine de pe suprafața celulelor sistemului imunitar ar promova toleranța organismului la grefa.

Blocarea unei proteine face ca sistemul imunitar să fie tolerant.

În lucrările anterioare, cercetătorii au descoperit că atunci când blocăm o proteină, CD127, care este situată pe suprafața limfocitelor, limfocitele T efectoare slăbesc, în timp ce regulatorii devin mai eficienți.

Reacția imună este apoi atenuată. Cercetătorii au testat această tehnică la șoareci transplantați netratați cu imunosupresoare: această abordare a făcut posibilă reducerea fenomenului de respingere și creșterea duratei de viață a grefei.

Utilizarea limfocitelor T reglatoare în transplant

 Eliminați imunosupresia

Imunoterapia pe bază de Tregs: o modalitate eficientă de a inhiba complet respingerea cronică.

Toleranța „de sine” este un proces necesar pentru a împiedica sistemul imunitar să atace țesuturile organismului.

Este asigurată prin diferite mecanisme complementare. În organele limfoide primare, precursorii limfocitelor autospecifici sunt eliminați după interacțiunea cu celulele de origine hematopoietică.

Această observație a determinat multe echipe să postuleze că un transplant alogen de măduvă osoasă ar putea induce o stare de toleranță față de antigenele donatorilor.

Încă din 1953, lucrările lui Billingham, Brent și Medawar au confirmat această ipoteză. Dacă abordarea lor bazată pe inducerea himerismului hematopoietic în timpul vieții fetale pare inutilizabilă în clinicile umane, studii recente sugerează că protocoale similare sunt posibile la adulți.

Un alt mecanism implicat în inducerea și menținerea toleranței „auto” este dependent de acțiunea limfocitelor T reglatoare a căror existență, bănuită încă de la lucrările lui Le Douarin, a fost stabilit definitiv de echipa lui Sakaguchi.

Observația că epuizarea lor duce la dezvoltarea unei patologii autoimune letale demonstrează că aceste celule, cu un fenotip CD4 ⁺ CD25 ⁺ Foxp3 ⁺ și produse în mod natural în timus, au un rol neredundant în controlul limfocitelor autospecifice. Diferite grupuri au dezvoltat abordări pentru a evalua utilizarea lor potențială în transplant.

O nouă strategie pentru controlul respingerii transplantului de măduvă osoasă prin celule T reglatoare amplificate

Capacitatea limfocitelor T reglatoare de a controla mecanismele de respingere depinde de echilibrul de putere dintre compartimentele supresoare alospecifice și efectoare.

Deoarece celulele T reglatoare sunt prezente în organism doar în cantități limitate, protocoalele de imunoterapie au fost de multă vreme blocate de numărul redus de celule obținute după purificare.

În plus, spre deosebire de compartimentul limfocitelor efectoare, repertoriul de limfocite T reglatori este sărac în precursori alospecifici.În laborator, am îndepărtat aceste două bariere prin dezvoltarea unei abordări care ne-a permis să prevenim respingerea unui transplant alogen de măduvă osoasă.

După purificare, a fost crescut numărul de limfocite T reglatoare de la receptor printr -o etapă de cultură in vitro. Pentru a îmbogăți populația rezultată cu precursori alospecifici, am folosit celule prezentatoare de antigen de la donator ca sursă de semnal mitogen.

A fost testata apoi capacitatea celulelor T reglatoare ale primitorului astfel obținute de a controla mecanismele de respingere după transplantul alogen de măduvă osoasă la animale condiționate de iradiere non-limfoablativă.

Scopul declarat al pre-tratamentului a fost de a elibera nișe pentru celulele stem hematopoietice alogene și de a deprima tranzitoriu și parțial reactivitatea sistemului imunitar pentru a facilita acțiunea populației supresoare injectate.

În acest sistem, am arătat că celulele reglatoare derivate de la destinatar și amplificate conform protocolului, controlează în mod durabil respingerea îndreptată împotriva măduvei osoase alogene.

Spre deosebire de medicamentele imunosupresoare, s-a observat că acest tratament inhibă doar compartimentul aloreactiv, și nu sistemul imunitar în ansamblu. Prin urmare, procedura noastră permite controlul total al respingerii evitând în același timp efectele secundare ale medicamentelor.

Interesul acestui tip de abordare constă și în faptul că, la rândul lor, celulele hematopoietice alogene transferate participă la inducerea toleranței limfocitelor T și B neosintetizate în organele limfoide primare precum și la supraviețuirea populației reglatoare injectate.

Încurajați de aceste rezultate, am folosit același protocol pentru a încerca să prevenim respingerea țesuturilor sau organelor solide.

Spre deosebire de rezultatele obținute după transplantul alogen de măduvă osoasă, celulele T reglatoare au întârziat doar puțin distrugerea grefelor alogene de inimă sau de piele.

Deoarece celulele T reglatoare supraviețuiesc doar în prezența antigenilor pentru care sunt specifice și, spre deosebire de măduva osoasă, țesuturile solide au puține celule prezentatoare de antigen capabile să furnizeze semnalele necesare, am testat dacă co-injectarea măduvei osoase alogene cu reglare.

Celulele T ar putea promova protecția grefei solide. În acest context, limfocitele T reglatoare previn, prin urmare, respingerea măduvei care, la rândul său, promovează supraviețuirea acestora.

Aceasta abordare ne-a permis sa inhibam eficient episoadele de respingere acuta, dar nu si dezvoltarea respingerii cronice. Acest rezultat demonstrează că himerismul hematopoietic nu garantează supraviețuirea grefei pe termen lung.

Preactivarea celulelor T reglatoare prin căi de alorecunoaștere directe și indirecte este necesară pentru a inhiba complet mecanismele de respingere acute și cronice.

Respingerea alogrefei este orchestrată de celulele T care pot recunoaște aloantigenele în două moduri fundamental distincte.

Pe termen scurt, celulele T alospecifice sunt stimulate „direct” de către celulele donatoare prezentatoare de antigen care migrează de la grefă la organele limfoide drenante. În acest caz, celulele T gazdă recunosc prin urmare peptidele alogene prezentate de moleculele MHC ale donatorului.

Această cale de activare este asociată în primul rând cu episoadele acute de respingere. Pe termen lung, celulele prezentatoare de antigen ale gazdei colonizează țesutul grefat, captând antigene, înainte de a activa „indirect” alte limfocite T alospecifice.

Acestea din urmă, care recunosc prin urmare complexe formate din molecule auto-MHC și peptide alogene, vor iniția apoi mecanisme de respingere cronică.

Protocolul de cultură pe care l-am stabilit a făcut posibilă doar îmbogățirea populației de reglementare cu celule care recunosc antigenele donatorului pe cale directă.

Am emis ipoteza că lipsa controlului mecanismelor de respingere cronică s-a datorat absenței, în populația injectată, a celulelor supresoare care recunosc indirect aloantigenele.

Prin urmare, am modificat protocolul nostru de cultură in vitro pentru a genera o populație de celule T reglatoare îmbogățite în precursori capabili să recunoască aloantigenele atât prin căi directe, cât și indirecte.

Folosind această populație, am reușit inhibarea completa a mecanismelor de respingere cronică și să ne protejăm astfel pe termen lung de transplanturile duble de măduvă osoasă și piele sau inimă.

Prin dezvoltarea unei strategii de a devia cele două mecanisme de inducere a auto-toleranței de la funcția lor primară, am indus, prin urmare, o stare de toleranță de durată specifică alogrefelor de țesut și organ.

Transplant: un nou tip de respingere identificat

In jumătate din cazuri, cei responsabili de respingere sunt celulele NK  (acronim pentru „Natural Killer”) și nu anticorpii, așa cum s-a crezut întotdeauna. Celulele NK , numite și celule natural killer, sunt celule ale imunității înnăscute.

Peste 500 de transplanturi de organe  sunt efectuate în fiecare an în Elveția. Cel mai adesea, rinichii sunt transplantați, urmați de ficat, pancreas, plămâni și inimă.

Datorită progreselor în medicină, astăzi sunt transplantate cu până la 20% mai multe organe decât acum zece ani.

Cu toate acestea, deoarece nu există suficiente organe donatoare disponibile, mult mai mulți pacienți sunt pe liste de așteptare decât organe disponibile.

Măsura corectă

Până la începutul anilor 1980, sistemul imunitar al organismului a reprezentat un obstacol de netrecut în calea transplanturilor de organe de succes.

Organul străin transplantat a fost atacat de propriul sistem imunitar al organismului, ca în cazul unei infecții, iar reacțiile de apărare ale organismului au dus la respingerea rapidă a organului transplantat.

Datorită cercetărilor inițiate, la Basel, acest comportament de apărare al sistemului imunitar împotriva țesuturilor străine ar putea fi slăbit.

Încă din anii 1970, echipele de cercetare au descoperit o primă clasă de substanțe capabile să suprime sistemul imunitar.

Datorită eforturilor neobosite ale echipelor de cercetare din jurul lui JF Borel și H. Stähelin, primul imunosupresor a fost aprobat în 1983.

„Elveția a adus o contribuție extrem de importantă la dezvoltarea clinică a transplantului”, explică Haraldsson.

„Aceste primele descoperiri au ajutat la revoluționarea medicinei de transplant.” Astăzi, aproape orice organ poate fi transplantat. Cu toate acestea, suprimarea sistemului imunitar al organismului prin medicamente are prețul ei.

Pentru a împiedica organismul să respingă organul străin, pacienții trebuie să ia medicamente imunosupresoare pentru tot restul vieții.

Dar pentru că aceste medicamente le slăbesc sistemul imunitar, pacienții sunt mai vulnerabili la infecții, cancer și boli cardiovasculare.

În plus, după un timp, efectele secundare ale medicamentelor administrate afectează adesea funcționarea anumitor organe, precum rinichii sau ficatul.

„Este un act de echilibru. Trebuie să găsim doza potrivită de imunosupresoare, astfel încât organul transplantat să rămână pe deplin funcțional, dar nu trebuie să suprimăm sistemul imunitar al pacientului până în punctul în care efectele secundare preiau controlul”, spune cercetatorul Rush.

„Am efectuat cercetări asupra mecanismelor de respingere ale grefei de mulți ani, pentru a înțelege mai bine cum le putem influența.

Scopul este de a găsi opțiuni terapeutice care să permită organelor să funcționeze mult timp fără efecte secundare grave.”

În căutarea Sfântului Graal

Obținerea unui echilibru critic este scopul dezvoltării terapiilor de transplant de ultimă generație.

„Se știe că acest lucru nu privește doar sistemul imunitar, ci că respingerea organelor este asociată și cu inflamații, boli autoimune și procese biologice vasculare.

Ne unim forțele și colaborăm într-o manieră multidisciplinară pentru a avansa în dezvoltarea acestor terapii îmbunătățite de transplant”, explică domnul Bruns.

Această abordare multidisciplinară permite echipei să abordeze subiectul transplantului din unghiuri diferite și să urmărească intenționat noi abordări care să deschidă calea pentru noi opțiuni de tratament pentru pacienți.

Una dintre cele mai promițătoare abordări implică dezvoltarea unei noi terapii care îmbunătățește semnificativ funcționarea rinichilor transplantați – o premieră în acest domeniu.

Această imunoterapie folosește un anticorp care inhibă în mod specific reacțiile imune implicate în respingerea organelor, în timp ce alte funcții imune rămân intacte acolo unde este posibil.

În timp ce scopul principal este de a controla cu atenție suprimarea sistemului imunitar al organismului pentru a prelungi durata de viață a organului transplantat, echipa studiază, de asemenea, cum poate fi îmbunătățită calitatea funcțională a organului chiar înainte de transplant.

Cu toate acestea, scopul final, pe termen lung, este găsirea de terapii care să prevină complet respingerea organelor.

„În acest scop, ne concentrăm asupra tratamentelor care pregătesc sistemul imunitar al primitorului să accepte un nou organ ca și cum ar fi propriul său organ”, explică Rush. „Este Sfântul Graal al medicinei pentru transplant.”

Această reprogramare a sistemului imunitar poate fi încă un obiectiv îndepărtat, dar echipa de cercetatori explorează aspecte importante pentru a îmbunătăți viața pacienților cu transplant de astăzi.

„Pe lângă furnizarea de noi medicamente, încercăm să înțelegem cum putem să sprijinim mai bine pacienții afectați și să le ușurăm viața în orice fel”, adaugă Haraldsson. „Găsirea de medicamente care prelungesc durata de viață a organelor transplantate ar fi, evident, un pas important înainte și cu toții avem în vedere obiectivul nostru pe termen lung: un transplant pe viață.”

Imunosenescenta

Imunosenescența este o schimbare progresivă, degenerativă, care are loc în sistemul imunitar pe măsură ce îmbătrânim. Aceste modificări pot avea ca efect:

• scădere a funcției imunitare, făcând persoanele în vârstă mai predispuse să facă infecții sau să dezvolte forme severe ale acestora.
• inflamație cronică: această inflamație persistentă poate contribui la apariția bolilor legate de vârstă, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 și demența.
• modificare a compoziției celulelor imune: de exemplu, există o scădere a numărului de limfocite T naive (nespecializate) și o creștere a numărului de limfocite T de memorie (specializate), ceea ce poate limita capacitatea sistemului imunitar de a recunoaște noi agenți patogeni.
• răspuns redus la vaccinuri: adulții în vârstă pot avea un răspuns imunitar mai puțin robust după vaccinare – la fel ca și persoanele imunocompromise – necesitând uneori doze de rapel suplimentare pentru o protecție adecvată.

 

Și sistemul imunitar îmbătrânește

Aceste modificări se au drept cauză, în special, faptul că celulele stem din sânge, situate în măduva osoasă sunt mai puțin productive odată cu vârsta.

În special, produc mai puține globule albe, care sunt un element important al sistemului imunitar.

Deci, de exemplu, vaccinul pentru zona zoster a fost formulat cu adjuvanți speciali care întăresc și prelungesc răspunsul imunitar.

Acest vaccin este indicat persoanelor cu cel mai mare risc, și anume persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste sau persoanelor aflate sub imunosupresie. Alte opțiuni, aflate în curs de explorare, includ administrarea de doze mai mari de vaccinuri sau injecții de rapel mai frecvente acestor persoane.

Bolile și tratamentele deprimă sistemul imunitar

Pe lângă vârstă, diferite boli și tratamentele lor pot duce, de asemenea, la un sistem imunitar slăbit.

De exemplu, persoanele care au avut un transplant de organe trebuie să ia medicamente imunosupresoare care împiedică organismul să recunoască organul transplantat ca străin și să-l respingă.

Acest lucru crește vulnerabilitatea la infecții. Acesta este motivul pentru care orice doze de vaccin lipsă trebuie completată, dacă este posibil, înainte de a efectua un transplant.

Sistemul imunitar este, de asemenea, slăbit după un transplant de celule stem, de exemplu în leucemie sau scleroza multiplă. În acest caz, celulele imune sunt mai întâi ucise și înlocuite cu celule stem.

Pot trece câteva luni înainte ca un nou sistem de apărare eficient să se dezvolte din celulele transplantate. În plus, protecția dobândită în timpul vaccinărilor anterioare se pierde complet și trebuie refăcută treptat.

Multe boli cronice și medicamentele de care au nevoie, au un impact negativ asupra sistemului imunitar. Astfel, persoanele care suferă de boli reumatice, inflamatorii, autoimune sau boli intestinale sunt mai vulnerabile la gripă, hepatită și papilomavirus uman.

Tratamentul acestor boli cu medicamente imunosupresoare sau imunomodulatoare, cum ar fi corticosteroizii, poate spori și mai mult acest efect. Cancerele și multe tratamente pentru aceste boli, duc, de asemenea, la un răspuns imunitar diminuat.

Pentru persoanele imunodeprimate, OFSP și Comisia Federală pentru Vaccinări (CFV) au elaborat linii directoare și recomandări menite să garanteze cea mai bună protecție împotriva vaccinării cu cele mai puține riscuri posibile.

Administrarea de vaccinuri vii nu este, în general, recomandată în această categorie de populație, deoarece aceasta ar putea duce la „boala vaccinului”. În sfârșit, membrii familiei și contactele apropiate pot contribui și ei; fiind vaccinate, acestea protejează persoanele imunodeprimate prin limitarea riscului de contaminare.

Sistemul imunitar este capabil să identifice elemente străine organismului nostru, cum ar fi microbii (viruși, bacterii, paraziți) sau anumite celule toxice (toate aceste elemente sunt denumite „antigene”).

De asemenea, este capabil să le recunoască atunci când le-a întâlnit deja; aceasta este memoria imună.

Acesta este motivul pentru care există boli pe care le faci o singură dată în viață; în același mod, vaccinurile fac posibilă crearea unei memorie imunitare împotriva bolilor grave pe care nu le-am avut niciodată.

Când antigenul este identificat, sistemul imunitar va dezvolta sisteme de apărare capabile să-l distrugă. Aceste apărări sunt asigurate de celulele albe din sânge.

Sistemul imunitar este foarte sofisticat și poate lupta împotriva acestor antigene în mai multe moduri:

prin producerea de anticorpi (acestea sunt proteine ​​care se vor lipi de antigen și îl vor distruge); acesta este rolul limfocitelor B;prin distrugerea celulelor infectate cu un virus (acesta este rolul limfocitelor CD8).

Pentru ca reacția să aibă loc, o altă celulă trebuie să declanșeze răspunsul imun cel mai potrivit antigenului. Acesta este rolul limfocitelor CD4 (numite și limfocite T4).

Dacă limfocitele CD4 nu își fac treaba, răspunsul imun nu poate avea loc. Cu toate acestea, ei sunt cei care sunt distruși de HIV.

Acest lucru explică faptul că, atunci când acestea lipsesc, sistemul imunitar devine mai puțin capabil să protejeze organismul împotriva microbilor pe care este posibil să ii avem deja, dar care nu au provocat boli.

Cum distruge virusul limfocitele CD4?

HIV este capabil să intre în interiorul unui limfocit CD4 și să includă propriul program. Într-adevăr, fiecare celulă, fie că este un virus sau o celulă umană, are propriul program, codul genetic (format din ADN pentru celulele umane și ARN pentru HIV), care ii reglează funcționarea.

Când HIV și-a introdus programul în cel al limfocitelor CD4, va începe să funcționeze pentru virus.

Nu își mai îndeplinește misiunile în cadrul sistemului imunitar și își dedică activitatea producerii unor cantități semnificative de HIV înainte de a muri de epuizare. Noii virusuri produși vor infecta, la rândul lor, alte limfocite CD4 și le vor distruge.

Cum se face atunci că nu ne îmbolnăvim repede?

De câțiva ani, organismul este capabil să lupte împotriva infecției cu HIV: prin distrugerea unei părți din virusurile produse cu anticorpi (aceiași anticorpi pe care ii căutăm atunci când facem un test);

prin producerea de cantități mari de noi limfocite CD4 pentru a le înlocui pe cele pe care HIV le-a distrus.

Ne îmbolnăvim pentru că anticorpii nu sunt capabili să elimine toți virusurile prezenți și pentru că, după un anumit timp, care variază în funcție de persoană, reînnoirea limfocitelor este din ce în ce mai puțin importantă (organismul se epuizează și el).

Numărul lor devine insuficient și sistemul imunitar nu mai funcționează corespunzător.

Virusul imunodeficienței umane (HIV) este un lentivirus care, infectând limfocitele T CD4, este responsabil de sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA) caracterizat prin apariția infecțiilor oportuniste, encefalopatii și tumori care duc, în absența tratamentului, moartea în câteva minute. ani.

Biologia virusului, izolat în 1983 apoi clonat în 1985, este acum bine cunoscută. Modul său de intrare (receptorii de membrană CD4 și receptorii de chemokine CCR5 sau CXCR4), integrarea materialului său genetic în genomul celulei infectate după transcrierea inversă a ARN-ului genomic viral, condițiile de producere a acestor constituenți, ansamblul virionilor si producția lor a fost bine caracterizată.

Epidemiologia infecției este, de asemenea, binecunoscută. Până în prezent, 37 de milioane de oameni sunt infectați în întreaga lume, 95% trăiesc în țări sărace, 50% sunt femei și 9% sunt copii.

Două milioane de cazuri noi apar în fiecare an. Până în prezent, puțin mai mult de jumătate dintre pacienți sunt tratați cu o combinație de chimioterapie antiretrovială, încă departe de obiectivul OMS „90/90/90”: 90% dintre pacienți diagnosticați, 90% tratați și 90% tratație; remisie clinică.

Au fost de asemenea bine determinate metodele de transmitere a virusului prin mucoase sau sânge și factorii de risc asociați.

În timpul infecției, se observă o pierdere rapidă a limfocitelor T CD4, directă prin efectul litic al replicării virale sau indirect datorită activării limfocitelor cronice. Se estimează că aproximativ 1010 ^particule virale sunt produse (și distruse de sistemul imunitar) în fiecare zi, explicând capacitatea de răspândire a infecției în țesuturile limfoide ale mucoasei și organele limfoide secundare bogate în limfocite T CD4.

Organismul caută să limiteze infecția punând în joc mai mulți efectori imuni: factori care restrâng ciclul viral prin imunitatea înnăscută, împotriva căreia virusul a dezvoltat „contramăsuri” răspunsuri adaptative B și T, în special citotoxice.

Acest răspuns este, în esență, insuficient din cauza mai multor factori critici:

1. a) infecția și distrugerea celulelor implicate în răspunsurile imune,
2. b) rata mare de mutație a virusului din cauza naturii „infidele” a revers transcriptazei care ii permite să scăpe de răspunsurile imune prin selecția mutanților.

Aceste caracteristici explică și eșecul încercărilor de protecție prin vaccinare până în prezent.

Anemia: o deficiență de fier care afectează și sistemul imunitar

Este bine cunoscut faptul că un deficit de fier, element esențial pentru sinteza hemoglobinei, poate provoca anemie.

Urmează simptome tipice, cum ar fi oboseală persistentă, paloare, amețeli, dificultăți de respirație etc. Cercetătorii germani au descoperit însă că aportul insuficient de fier are un alt efect nociv: determină o scădere dramatică a neutrofilelor, globule albe esențiale pentru buna funcționare a sistemului imunitar.

Cercetătorii germani au descoperit că anemia cu deficit de fier ar putea împiedica producerea anumitor globule albe.

Fierul este un mineral necesar vieții. Cea care se găsește mai ales în carnea roșie (și mai ales în cârnați, o adevărată mină de fier!) este folosită pentru a produce hemoglobină, molecula responsabilă cu alimentarea cu oxigen a diferitelor organe ale corpului.

Lipsa fierului este responsabilă pentru anemie ale cărei simptome sunt ușor de recunoscut: paloare, amețeli, oboseală fizică și psihică, păr și unghii fragile. Autoritățile sanitare estimează că 25% dintre femeile aflate în premenopauză din Franța suferă de anemiedeficit de fier.

Fier, necesar pentru producerea anumitor globule albe

Dar deficitul de fier are un impact și asupra sistemului imunitar: aceasta este concluzia unui studiu recent realizat de Centrul German de Cercetare a Cancerului (în Germania). Cercetătorii germani au lucrat cu șoareci: datorită injecțiilor, au „blocat” acțiunea a două proteine ​​(IRP-1 și IRP-2) al căror rol este tocmai acela de a permite utilizarea fierului de către celulele organismului.

În urma investigațiilor, cercetătorii au descoperit că această lipsă de neutrofile nu se datorează hiper-distrugerii acestor globule albe, ci mai degrabă încetării producției lor în măduva osoasă. Prin urmare, oamenii de știință au ajuns la concluzia că fierul este necesar și pentru producerea de neutrofile în organism; „ Anemia prin deficit de fier ar putea duce, prin urmare, la o susceptibilitate crescută la infecții bacteriene și fungice  ”, concluzionează ei.

Termenul „anemie hemolitică autoimună” se referă la un grup de boli caracterizate printr-o disfuncție a sistemului imunitar care duce la producerea de autoanticorpi care atacă globulele roșii ca și cum ar fi substanțe străine organismului.

Unii oameni nu au simptome, în timp ce alții se confruntă cu oboseală, dificultăți de respirație și paloare.

În cazurile severe, boala poate provoca icter (icter), disconfort abdominal sau balonare din cauza splenomegaliei (mărirea splinei).

Testele de sânge pot detecta anemia și pot determina cauza reacției autoimune.

Tratamentul se bazează pe utilizarea corticosteroizilor sau a altor medicamente care inhibă sistemul imunitar, uneori se efectuează o splenectomie (înlăturarea chirurgicală a splinei).

Anemia hemolitică autoimună este o categorie de boli neobișnuite care pot apărea la orice vârstă.

Sunt impactate mai mult femeile decât bărbații. În plus, în aproximativ jumătate din cazuri, originea acestuia nu poate fi determinată (anemie hemolitică autoimună idiopatică). Anemia hemolitică autoimună poate fi, de asemenea, asociată sau cauzată de o altă boală, cum ar fi lupusul eritematos sistemic sau limfomul; poate apărea și după administrarea anumitor medicamente, cum ar fi penicilina.

Distrugerea globulelor roșii de către autoanticorpi (anticorpi care atacă din greșeală celulele proprii ale organismului) poate avea loc brusc sau treptat.

Dacă un virus este cauza, distrugerea se poate opri după un timp. Pe de altă parte, în altele, distrugerea globulelor roșii persistă și devine cronică. Există două tipuri principale de anemie hemolitică autoimună:

În anemia hemolitică cu anticorpi calzi: autoanticorpii se atașează și distrug celulele roșii din sânge la temperatura normală a corpului.

În boala aglutinină rece (anemie hemolitică cu anticorpi la rece): autoanticorpii sunt mai activi și atacă celulele roșii din sânge doar la temperaturi sub temperatura normală a corpului.

Hemoglobinuria paroxistică rece (sindromul Donath-Landsteiner) este o formă rară de anemie hemolitică cu anticorpi rece. Distrugerea globulelor roșii rezultă din expunerea la frig.

Acestea pot fi distruse chiar și atunci când expunerea la frig este limitată la o mică parte a corpului; de exemplu atunci când persoana bea apă rece sau se spală pe mâini cu apă rece.

Un anticorp se leagă de celulele roșii din sânge la temperaturi scăzute și provoacă distrugerea globulelor roșii din artere și vene atunci când se încălzesc. Acest lucru apare cel mai adesea după o boală virală sau la persoanele sănătoase, dar poate apărea și la persoanele cu sifilis. Severitatea și rapiditatea dezvoltării anemiei variază.

Deficitul de fier suprimă o ramură importantă a sistemului imunitar înnăscut

Două proteine ​​asigură că celulele pot absorbi fierul atunci când este necesar. Dacă ambele proteine ​​de control sunt dezactivate la șoareci, animalele dezvoltă anemie severă, așa cum era de așteptat.

În mod surprinzător, în același timp, un tip de celulă de apărare imunitară înnăscută, neutrofilela, scade, de asemenea, dramatic, așa cum au arătat pentru prima dată oamenii de știință de la Centrul German de Cercetare a Cancerului. Deficiența de fier, un mecanism de apărare cunoscut împotriva agenților patogeni infecțioși, este o sabie cu două tăișuri, deoarece reduce simultan puterea de apărare a unui braț important al sistemului imunitar înnăscut.

Un metabolism echilibrat al fierului este o condiție esențială pentru sănătatea noastră. Medicamentele care vizează deficitul de fier sau excesul de fier sunt printre cele mai prescrise terapii la nivel mondial.

Faptul că fierul este o componentă esențială a sângelui este aproape cunoscut de toată lumea: metalul este o componentă importantă a pigmentului hemoglobinei din sânge, care este responsabil pentru transportul oxigenului în celulele roșii din sânge.

Aportul de fier către celule este controlat de cele două proteine ​​IRP-1 și IRP-2. Dacă celulei ii lipsește fierul, IRP-1 și IRP-2 accelerează producția de diferite proteine ​​transportoare de fier care aduc fier în celulă. IRP-1 și IRP-2 asigură, de asemenea, că nu apare un exces de fier la fel de periculos.

IRP-1 și IRP-2 sunt esențiale pentru supraviețuire: șoarecii cărora le lipsesc aceste două proteine ​​de control în timpul dezvoltării embrionare mor în timp ce sunt încă în uter. Dar ce se întâmplă când IRP-1 și IRP-2 lipsesc la șoarecii adulți?

O echipă condusă de Bruno Galy la DKFZ a studiat această întrebare la șoareci a căror producție de IRP poate fi oprită prin injectarea unui drog.

După cum se așteptau cercetătorii, cea mai izbitoare schimbare după oprirea IRP a fost o scădere pronunțată a celulelor roșii din sânge. Din cauza absenței hemoglobinei, aceste eritrocite au atins doar o dimensiune minimă.

Cu toate acestea, cercetătorii au fost surprinși să constate că și globulele albe au scăzut extrem de mult.

O examinare ulterioară a arătat că această scădere s-a datorat în primul rând deficienței de neutrofile. Aceste celule imunitare reprezintă până la două treimi din celulele albe din sânge la om și sunt o parte importantă a sistemului imunitar înnăscut.

Acest declin nu se datorează unei morți masive a neutrofilelor, ci unui blocaj al dezvoltării în sistemul hematopoietic: celulele precursoare ale măduvei osoase nu se mai dezvoltă în neutrofile mature, deoarece acest proces de diferențiere este aparent dependent de fier.

Alte tipuri de globule albe, cum ar fi monocitele, nu au fost afectate de blocarea dezvoltării dependente de IRP.

Limitarea de fier este o sabie cu două tăișuri

„Această dependență puternică de fier a neutrofilelor a fost necunoscută până acum. Poate că afectează apărarea imună împotriva agenților patogeni bacterieni”, explică Bruno Galy.

Este interesant de observat că, dimpotrivă, deficitul de fier este una dintre strategiile de apărare ale organismului în timpul infecțiilor bacteriene: mulți agenți patogeni sunt dependenți de fier. Pentru a încetini înmulțirea lor, organismul acumulează metalul în anumite celule care servesc drept camere de depozitare pentru a îngreuna accesul agenților patogeni la această resursă prețioasă.

O altă publicație din același număr al revistei „Science Advances”, la care participă și Galy, demonstrează că deficitul de fier în serul sanguin, așa cum apare în general în timpul infecțiilor, duce la scăderea neutrofilelor la șoareci și limitează capacitatea acestor celulele imune de a lupta împotriva bacteriilor.

„Deficitul de fier aparent modulează sistemul imunitar înnăscut. Suprimă maturizarea neutrofilelor și, de asemenea, reduce puterea lor de apărare”, explică Bruno Galy, care adaugă: „Limitarea fierului disponibil este aparent o sabie cu două tăișuri: pe de o parte, „Pe de o parte, organismul împiedică astfel răspândirea bacteriilor. Pe de altă parte, funcția unui braț important al sistemului imunitar înnăscut are de suferit”.

Nu numai infecțiile, ci și inflamațiile duc adesea la deficit de fier și, prin urmare, la anemie.

Pacienții cu cancer a căror boală este însoțită de afecțiuni inflamatorii cronice sunt prin urmare adesea afectați de anemie, care le poate limita sever calitatea vieții. „În continuare, dorim să studiem dacă deficitul de fier în cazul inflamației cronice afectează și funcția imunitară”, spune Galy.

Așa cum am văzut, agresiunile asupra organismului nostrum pot fi multiple. În anumite condiții, acesta nu poate lupta singur cu toți acești agenți patogeni. În acest caz, specialiștii recomandă unele suplimente naturale. Unul dintre aceste produse este Septogal cu lactoferina de la Ropharma.

 Despre Septogal cu lactoferina

Asocierea propusă are ca rezultat îmbunătățirea stării generale și în special a funcției intelectuale, asigurând prospețimea psihică prin optimizarea memoriei și atenției, conferind o stare de relaxare benefica;

• Reface echilibrul mental şi fizic al organismului perturbat de un stil de viaţă solicitant, şi menţine ritmul cardiac în limite normale;
• Îmbunătăţirea stării generale şi în special a funcţiei intelectuale, asigurând prospeţimea psihică prin optimizarea memoriei şi atenţiei, conferind o stare de relaxare benefică;
• Susţine capacitatea de apărare a organismului la diferite tipuri de stres;
• Efect cardio-protector, reglează ritmul cardiac şi asigură o bună irigare a muşchiului inimii.

Compoziție:

• Lactoferină
• Vitamina C
• Mentol
• Ulei esenţial de Eucalipt
• Ulei esenţial de Mentă
• Ulei esenţial de Pin
• Vitamina B6
• Riboflavină
• Tiamină

Lactoferina:

Până în prezent, cel mai bine studiat ingredient activ din BC și lapte este LF. Este o proteină veche, evolutivă, prezentă în fluidele excretoare ale mamiferelor și granulele secundare ale neutrofilelor și este eliberată din acestea în locurile de inflamație.

Această proteină aparține familiei de transfer și are proprietatea de a lega doi ioni Fe3+.

În ultimii 60 de ani de cercetare intensivă, au fost descrise până la 20 de activități fiziologice diferite ale LF.

  Acțiunea LF în ameliorarea efectelor secundare cauzate de terapiile cu antibiotice și AINS, precum și stresul psihofizic

 Capacitatea de a lega fierul, de a lupta împotriva microbilor și de a regla hematopoieza se numără printre cele mai importante proprietăți ale peptidelor derivate din LF și LF.

 Alte proprietăți ale LF includ :

• reglarea funcției sistemului imunitar (imunosupresie sau imunoactivare) și procesele de oxidoreducere (redox) (adică cele în timpul cărora sunt eliberați radicalii liberi de oxigen), –
• inhibarea creșterii celulelor canceroase,
• promovarea osteogenezei și vindecarea rănilor,
• reglarea metabolismului glucozei și lipidelor,
• susține funcțiile intestinale și îmbogățește microbiota intestinală.

 Alte proprietăți ale LF, cum ar fi efectele antistres, hipotensive și analgezice, sunt la fel de importante.

 Toate aceste efecte ale LF afectează pozitiv multe aspecte ale sănătății noastre, jucând un rol deosebit de important în dezvoltarea nou-născuților și a sugarilor, precum și la pacienții mai în vârstă tratați pentru o varietate de infecții (inclusiv bacteriemie și sepsis) și în timpul convalescenței după grave. boli, intervenții chirurgicale sau chimioterapie

 Efectele indirecte apar prin reglarea activității sistemului imunitar prin întărirea acestuia în stadiile incipiente ale infecției (pentru a accelera eliminarea agenților infecțioși și vindecarea zonelor afectate) și slăbirea acestuia în etapele ulterioare (pentru a facilita restabilirea homeostaziei).

 Mai mult, accelerează repararea țesuturilor deteriorate și vindecarea rănilor.

În plus, LF inhibă inflamația cronică și dezvoltarea polipilor, care reprezintă un stadiu incipient al cancerului intestinal.

  Vitamina C

Cunoscută și sub denumirea de acid ascorbic, vitamina C ajută buna funcționare a sistemului imunitar și ameliorează efectele radicalilor liberi asupra organismului. Acest compus menține și stimulează formarea de colagen, substanță ce este esențială pentru sănătatea vaselor de sânge, a ligamentelor, a cavității bucale, dar și al pielii.

 Mentolul

Este o substanță activă găsită în frunzele de mentă și care, este folosită atât în industria alimentară, cât și cea farmaceutică. Principalele sale beneficii sunt în a oferi o senzație de răcoare dacă este masticat sau aplicat pe piele, iar odată digerată, această substanță conferă o senzație de liniște. În cazul afecțiunilor buco-faringiene, acesta este folosit în scop antiseptic, antiinflamator, dar și datorită efectul său ușor anestezic.

Uleiul esențial de eucalipt

Eucaliptul este folosit în pricipal sub două forme pentru a beneficia de efectele sale curative. În primă instanță, se vor folosi frunzele (Eucalyptus folium), cu precădere în fabricarea unor preparate medicinale cu consistență solidă.

În cea de-a doua instanță, esența acestor frunze se vă combina cu apa, rezultând uleiul esențial (Eucalyptus aetheroleum).

Ca și proprietăți fizice, acesta din urmă este un lichid limpede, posibil ușor gălbui sau incolor, având un miros specific și un gust foarte puternic, înțepător. Printre numeroasele sale beneficii, uleiul esențial de eucalipt și-a dovedit beneiciile în ameliorare simptomelor asociate gripei, răcelii, sinuzitei dar și trahiobronșitei.

Uleiul esențial de mentă

Printre multiplele beneficii asociate uleiului esențial de mentă amintim un efect direct asupra stării de bine a organismului.

Menta a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri în scopuri medicinale, cu toate acestea, tehnologia a evoluat, iar produsul de față beneficiază de toate efectele curative ale acesteia. Printre aceste beneficii curative putem aminti:

• Stimularea proceselor digestive;
• Combate efectele diareice (aceasta este chiar recomandată în prevenirea efectelor adverse în tratamentul cu antibiotice);
• Eefect antiinfecțios – prin tamponare pe o rană, menta poate ajuta la eliminarea bacteriilor din zona locală. Iar prin administrare internă, aceasta luptă cu organismele străine ce dezvoltă o stare generală alterată asupra pacientului;
• Efect antiinflamator;
• Efect decongestionat și expectorant;
• Ușor efect analgezic;

Uleiul esențial de pin 

În ceea ce privește efectul curativ a uleiului esențial de pin, acesta se datorează conținutului ridicat de fenoli și al substanțelor acide care luptă împotriva bacteriilor, dar și al infecțiilor din organism.

Prin calitățile sale, pinul are efect expectorant și decongestionat, ameliorând tusea și prevenind riscul de apariție al infecției la nivelul sinsurilor.

 De asemena, acesta are și numeroase efecte beneficie la nivel psihologic, compoziția să contribuind la menținerea stări de bine. Administrat frecvent, acesta poate preveni sau ameliora stările asociate anxietății.

Vitamina B6

Vitamina B6 poate fi găsită și sub denumirea de piridoxină. În mod popular, acesta se găsește pe etichetele suplimentelor alimentare sau al alimentelor sub denumirea de „vitamina B6”.

Principalul beneficii pe care aceasta îl aduce asupra organismului este menținerea unei funcționalități optime a sistemului nervos (SNC și SNV).

De asemena, aceasta menține metabolismul și contribuie la creare de noi celule sanguine, având astfel un puternic efect antioxidant. Acționând asupra sistemului nervos, vitamina B6 previne problemele neurologice cum ar fi maladia Alzheimer și pierderile de memorie.

De asemena, consumată cu regularitate, aceasta ameliorează și efectele asociate poluării asupra organismului.

Riboflavină

Riboflabina este una dintre vitaminele ce aparține complexului de vitamina B.

 Aceasta mai poate fi găsită și sub denumirea de „vitamina B2”.

Unul dintre principalele beneficii aduse organismului este contribuția adusă în metabolizarea grăsimilor și al proteinelor, asigurând astfel aportul de energie necesar organismului. Prin contribuția metabolizantă, putem afirma și faptul că susține sănătatea mucoasei digestive, ameliorând astfel și simptomele asociate hiperacidității gastrice.
Secundar, aceasta contribuie și la absorbția altor nutrienți esențiali, precum: acidul folic, fierul, vitamina B1/B3/B6.

Tiamină

Tiamina este un compus esențial în buna funcționare a organismului, aceasta regăsindu-se și sub denumirea de vitamina B1. Printre multiplele beneficii aduse de către această vitamină asupra organismului, dorim să amintim:

• Asigură buna funcționare a sistemului muscular;
• Asigură funcționarea optimă a mușchiului cardiac (miocard);
• Se recomandă că adjuvant în lipsa apetitului sau către pacienții diagnosticați cu colită ulcerativă;
• Aducând și beneficii asupra sistemului nervos, această vitamină se poate găși și în schema de tratament a persoanelor diagnosticate cu sindromul Wernicke-Korsakoff.

Sindromul Wernicke – Korsakoff  reprezintă în esență două afecțiuni distincte: boala Wernicke și sindromul Korsakoff. Boala Wernicke se referă al deteriorarea nervilor din sistemul nervos central și periferic (prinicpalii factori sunt malnutriția și abuzul de alcool); iar sindromul Korsakoff este caracterizat prin apariția problemelor de memorie și lezarea nervilor.

Suplimentul alimentar Septogal cu lactoferina poate fi achiziționat din Farmaciile Ropharma, farmaciile partenere Ropharma și online: https://ropharma.ro/septogal-lactoferina-x-27-compr?search=Septogal%20

Despre Activit Colostru Premium

• Activit Colostru Premium este un supliment alimentar care conține colostru bovin și vitamina C, cu rol major în întărirea sistemului imunitar al copiilor și al adulților.
• Suplimentul alimentar Activit Colostru Premium contribuie la sănătatea sistemului digestiv, combate simptomele de îmbătrânire și regenerează țesuturile, restabilind echilibrul celular.
• Grație suplimentului Activit Colostru Premium, previi recurența infecțiilor și reduci microorganismele patogene. Este recomandat și în cazul reducerii efectelor secundare, în administrarea de antibiotice.
• Activit Colostru Premium crește randamentul intelectual și fizic, precum și starea generală de bine și calitatea vieții.

Compoziție

• Colostru bovin 200 mg, bogat în imunoglobulină și substanțe biologice active, cu acțiune antimicrobiană. În comparație cu alte produse lactate, colostrul este singurul care conține și proteine din zer, de înaltă calitate, în concentrații mai mici. Datorită efectelor benefice, colostrul se găsește în suplimente alimentare, adecvate pentru susținerea funcțiilor imune, îmbunătățirea performanței sportive, îmbunătățirea sănătății sistemului digestiv și combaterea infecțiilor.

 Vitamina C 90 mg, un puternic antioxidant, care influențează modul în care organismul se apară în fața radicalilor liberi. Cu ajutorul vitaminei C, organismul este protejat și se poate lupta mai ușor cu diferite afecțiuni. Un consum optim de vitamina C sporește cantitatea de antioxidanți din organism cu până la 30%.

 Despre Colostrul bovin

Diferența dintre colostru și laptele matern

Contrar credinței populare, colostrul și laptele matern au compoziții foarte diferite, ceea ce explică și aspectul lor foarte diferit.

Veți observa în timpul alăptării că colostrul este gros și culoarea acestuia variază de la galben-portocaliu la maro deschis. În jurul celei de-a cincea zile preia laptele de tranziție, mult mai fluid și alb, apoi la aproximativ cincisprezece zile de la naștere este secretat laptele matur.

Laptele de tranziție, apoi laptele matur, sunt mult mai puțin bogate în proteine și anticorpi decât colostrul. Pe de altă parte, laptele matern este mai interesant din punct de vedere nutrițional, fie că este vorba de lapte de tranziție sau de lapte matur. Sunt de fapt mai bogate în calorii, lactoză (zahăr) și grăsimi pentru a garanta creșterea bună a nou-născutului și creșterea suficientă în greutate.

Dacă dorim să facem o sinteză a colostrului în comparație cu laptele matur, trebuie să remarcăm că acesta:

• este mai dens
• conține mai puțină lactoză și lipide, dar conține de 2,5 ori mai multe proteine
• conține mai puțini acizi grași cu lanț scurt, mai mulți acizi grași cu lanț lung și colesterol
• conține de 100 de ori mai multe imunoglobuline cu proprietăți antiinfecțioase
• este mult mai bogat în vitamine liposolubile: de 3 ori mai multa vitamina 1, de 2 până la 4 ori mai multa vitamina E.
• conține mai multe minerale și oligoelemente, în special sodiu, potasiu, clor, cupru și zinc.
• Proteinele mari, cum ar fi anticorpii, își desfășoară efectul în tractul gastrointestinal, în timp ce factorii imuni mai mici, cum ar fi hormonii, pot fi absorbiți în sânge.

 Surse alimentare de colostru

În mod normal, oamenii consumă colostru doar pe o perioadă scurtă a existenței lor, adică atunci când sunt alăptați, în intervalul de 24 până la 48 de ore de la naștere. Colostrul comercial provine de la vaci de lapte care tocmai au născut.

Colostrul luptă împotriva infecțiilor

Două treimi din celulele din colostru sunt celule albe din sânge, care protejează împotriva infecțiilor și ajută copilul să lupte singur împotriva infecțiilor.1„Gulbulele albe sunt importante pentru reacțiile imune. Ele protejează și resping agenții patogeni”, spune profesorul Peter Hartmann, un expert renumit în știința lactației la Universitatea din Australia de Vest.

Acum, fără protecția corpului tău, bebelușul tău trebuie să fie pregătit să facă față provocărilor lumii din jurul lui. Celulele albe din colostru produc anticorpi care pot neutraliza bacteriile sau virusurile. Acești anticorpi sunt deosebit de eficienți pentru durerile de stomac și diaree, ceea ce este deosebit de important pentru nou-născuții al căror stomac nu este matur.

Descrierea vitaminei C

Vitamina C este solubilă în apă, adică este solubilă în apă. Deși majoritatea mamiferelor îl pot sintetiza, corpul uman și-a pierdut capacitatea de a face acest lucru în timpul evoluției. Prin urmare, trebuie să-l obțină în fiecare zi din alimente . Vitamina C se absoarbe în principal din intestinul subțire și, în cantități mult mai mici, din gură și stomac; se elimină prin urină. În organism, este prezent în principal în cristalinul ochiului, celulele albe din sânge, glanda pituitară, glandele suprarenale și creier.

Atenţie. Aerul, apa și căldura pot distruge vitamina C din alimente. Pentru a păstra vitamina C în alimente, este de aceea recomandabil să gătiți legumele rapid în cât mai puțină apă (abur, cuptor cu microunde sau stil chinezesc, de exemplu).

Caracteristicile vitaminei C:

• Numit acid ascorbic
• Se găsește în fructe și legume
• Ajută la lupta împotriva oxidării și la întărirea sistemului imunitar
• Acționează sinergic cu vitamina E, seleniu și zinc
• favorizează absorbția fierului

De ce să consumi alimente bogate în vitamina C?

Vitamina C: roluri și beneficii în organism

Antioxidant

Vitamina C are putere antioxidantă puternică. Combinat cu alte molecule antioxidante precum vitamina E, seleniu sau zinc, ajută la neutralizarea excesului de radicali liberi din organism. Că rezultat, acidul ascorbic protejează împotriva stresului oxidativ și a îmbătrânirii celulare premature. Această acțiune antioxidantă este implicată și în protejarea organismului împotriva anumitor patologii precum cancerul, bolile cardiovasculare sau chiar patologiile neurodegenerative.

Funcționarea creierului

Vitamina C permite producerea de neurotransmitatori în creier: dopamină, norepinefrina, adrenalina etc. Prin urmare, este esențial pentru funcționarea corectă a creierului. În plus, capacitatea să de a lupta împotriva oxidării ar putea fi utilă în încetinirea apariției patologiilor neurodegenerative (Alzheimer, de exemplu).

Sistem imunitar

Concentrația de vitamina C este deosebit de importantă în celulele care asigură apărarea imunitară a organismului. Într-adevăr, participă la producerea și reînnoirea globulelor albe și astfel permite organismului să se apere împotriva agenților patogeni interni și externi.

Produsul Activit Colostru Premium poate fi achzitionat din Farmaciile Ropharma, farmaciile partenere Ropharma si online: https://ropharma.ro/pachet-promo-activit-colostru-premium?search=Activit%20Colostru%20Premium&description=true

Despre Activit Imuno Forte:

• Întărește sistemul imunitar
• Crește rezistența organismului
• Are rol antiviral, antibacterian, antiparazitar, antifungic
• Reduce rata recurenței infecțiilor și rezistența la antibiotice
• Are rol prebiotic, protejând flora intestinală
• Are efect antioxidant, ajutând la eliminarea radicalilor liberi

 Compoziție

• vitamina C 60 mg;
• colostru bovin 200mg;
• lactoferina 150mg;

 Efectele de dorit ale administrării Colostrului bovin (BC) și Lactoferinei (LF)

Efectele de dorit ale administrării BC și LF provin din proprietățile lor fiziologice multiple, cum ar fi:

• promovarea maturării celulelor T și B,
• elicitarea mielopoiezei,
• efectul asupra funcției axei hipotalamus-hipofizo-suprarenale,
• reglarea metabolismului fierului,
• inhibarea microbilor patogeni,
• stimularea creșterii microbiotei intestinale benefice și
• stabilizarea membranelor mucoase intestinale.

Este disponibilă o gamă largă de produse comerciale care conțin BC și LF, de la produse alimentare la suplimente alimentare și produse cosmetice.

In concluzie, revizuirea prezentată a studiilor pe animale și clinice permite ca BC și LF să fie considerate produse naturale, sigure și valoroase care pot fi utilizate pentru terapie adjuvantă in tratamtul infecțiilor cu antibiotice sau inflamației cu AINS și corticosteroizi.

BC și LF pot fi recomandate și oamenilor supuși la stres prelungit, mai ales la temperaturi ambientale ridicate (soldați și servicii de urgență), pacienților după operații și accidente, persoanelor active fizic și sportivilor de antrenament.

Descrierea vitaminei C

Vitamina C este solubilă în apă, adică este solubilă în apă. Deși majoritatea mamiferelor îl pot sintetiza, corpul uman și-a pierdut capacitatea de a face acest lucru în timpul evoluției. Prin urmare, trebuie să-l obțînă în fiecare zi din alimente . Vitamina C se absoarbe în principal din intestinul subțire și, în cantități mult mai mici, din gură și stomac; se elimină prin urină. În organism, este prezent în principal în cristalinul ochiului, celulele albe din sânge, glanda pituitară, glandele suprarenale și creier.

Atenţie. Aerul, apa și căldura pot distruge vitamina C din alimente. Pentru a păstra vitamina C în alimente, este de aceea recomandabil să gătiți legumele rapid în cât mai puțînă apă (abur, cuptor cu microunde sau stil chinezesc, de exemplu).

Caracteristicile vitaminei C:

• Numit acid ascorbic
• Se găsește în fructe și legume
• Ajută la lupta împotriva oxidării și la întărirea sistemului imunitar
• Acționează sinergic cu vitamina E, seleniu și zinc
• favorizează absorbția fierului

De ce să consumi alimente bogate în vitamina C?

Vitamina C: roluri și beneficii în organism

Antioxidant

Vitamina C are putere antioxidantă puternică. Combinat cu alte molecule antioxidante precum vitamina E, seleniu sau zinc, ajută la neutralizarea excesului de radicali liberi din organism. Ca rezultat, acidul ascorbic protejează împotriva stresului oxidativ și a îmbătrânirii celulare premature. Această acțiune antioxidantă este implicată și în protejarea organismului împotriva anumitor patologii precum cancerul, bolile cardiovasculare sau chiar patologiile neurodegenerative.

Funcționarea creierului

Vitamina C permite producerea de neurotransmitatori în creier: dopamină, norepinefrina, adrenalina etc. Prin urmare, este esențial pentru funcționarea corectă a creierului. În plus, capacitatea să de a lupta împotriva oxidării ar putea fi utilă în încetinirea apariției patologiilor neurodegenerative (Alzheimer, de exemplu).

Sistem imunitar

Concentrația de vitamina C este deosebit de importantă în celulele care asigură apărarea imunitară a organismului. Într-adevăr, participă la producerea și reînnoirea globulelor albe și astfel permite organismului să se apere împotriva agenților patogeni interni și externi.

Produsul Activit Imuno Forte poate fi achizitionat din Farmaciile Ropharma, farmaciile partenere Ropharma si online: https://ropharma.ro/activit-imuno-forte?search=Activit%20Imuno%20Forte&description=true

Despre Septogal cu lactoferina

Asocierea propusă are ca rezultat îmbunătățirea stării generale și în special a funcției intelectuale, asigurând prospețimea psihică prin optimizarea memoriei și atenției, conferind o stare de relaxare benefica;

• Reface echilibrul mental şi fizic al organismului perturbat de un stil de viaţă solicitant, şi menţine ritmul cardiac în limite normale;
• Îmbunătăţirea stării generale şi în special a funcţiei intelectuale, asigurând prospeţimea psihică prin optimizarea memoriei şi atenţiei, conferind o stare de relaxare benefică;
• Susţine capacitatea de apărare a organismului la diferite tipuri de stres;
• Efect cardio-protector, reglează ritmul cardiac şi asigură o bună irigare a muşchiului inimii.

Compoziție:

• Lactoferină
• Vitamina C
• Mentol
• Ulei esenţial de Eucalipt
• Ulei esenţial de Mentă
• Ulei esenţial de Pin
• Vitamina B6
• Riboflavină
• Tiamină

Lactoferina:

Până în prezent, cel mai bine studiat ingredient activ din BC și lapte este LF. Este o proteină veche, evolutivă, prezentă în fluidele excretoare ale mamiferelor și granulele secundare ale neutrofilelor și este eliberată din acestea în locurile de inflamație.

Această proteină aparține familiei de transfer și are proprietatea de a lega doi ioni Fe3+.

În ultimii 60 de ani de cercetare intensivă, au fost descrise până la 20 de activități fiziologice diferite ale LF.

  Acțiunea LF în ameliorarea efectelor secundare cauzate de terapiile cu antibiotice și AINS, precum și stresul psihofizic

 Capacitatea de a lega fierul, de a lupta împotriva microbilor și de a regla hematopoieza se numără printre cele mai importante proprietăți ale peptidelor derivate din LF și LF.

 Alte proprietăți ale LF includ :

• reglarea funcției sistemului imunitar (imunosupresie sau imunoactivare) și procesele de oxidoreducere (redox) (adică cele în timpul cărora sunt eliberați radicalii liberi de oxigen), –
• inhibarea creșterii celulelor canceroase,
• promovarea osteogenezei și vindecarea rănilor,
• reglarea metabolismului glucozei și lipidelor,
• susține funcțiile intestinale și îmbogățește microbiota intestinală.

 Alte proprietăți ale LF, cum ar fi efectele antistres, hipotensive și analgezice, sunt la fel de importante.

 Toate aceste efecte ale LF afectează pozitiv multe aspecte ale sănătății noastre, jucând un rol deosebit de important în dezvoltarea nou-născuților și a sugarilor, precum și la pacienții mai în vârstă tratați pentru o varietate de infecții (inclusiv bacteriemie și sepsis) și în timpul convalescenței după grave. boli, intervenții chirurgicale sau chimioterapie

 Efectele indirecte apar prin reglarea activității sistemului imunitar prin întărirea acestuia în stadiile incipiente ale infecției (pentru a accelera eliminarea agenților infecțioși și vindecarea zonelor afectate) și slăbirea acestuia în etapele ulterioare (pentru a facilita restabilirea homeostaziei).

 Mai mult, accelerează repararea țesuturilor deteriorate și vindecarea rănilor.

În plus, LF inhibă inflamația cronică și dezvoltarea polipilor, care reprezintă un stadiu incipient al cancerului intestinal.

  Vitamina C

Cunoscută și sub denumirea de acid ascorbic, vitamina C ajută buna funcționare a sistemului imunitar și ameliorează efectele radicalilor liberi asupra organismului. Acest compus menține și stimulează formarea de colagen, substanță ce este esențială pentru sănătatea vaselor de sânge, a ligamentelor, a cavității bucale, dar și al pielii.

 Mentolul

Este o substanță activă găsită în frunzele de mentă și care, este folosită atât în industria alimentară, cât și cea farmaceutică. Principalele sale beneficii sunt în a oferi o senzație de răcoare dacă este masticat sau aplicat pe piele, iar odată digerată, această substanță conferă o senzație de liniște. În cazul afecțiunilor buco-faringiene, acesta este folosit în scop antiseptic, antiinflamator, dar și datorită efectul său ușor anestezic.

Uleiul esențial de eucalipt

Eucaliptul este folosit în pricipal sub două forme pentru a beneficia de efectele sale curative. În primă instanță, se vor folosi frunzele (Eucalyptus folium), cu precădere în fabricarea unor preparate medicinale cu consistență solidă.

În cea de-a doua instanță, esența acestor frunze se vă combina cu apa, rezultând uleiul esențial (Eucalyptus aetheroleum).

Ca și proprietăți fizice, acesta din urmă este un lichid limpede, posibil ușor gălbui sau incolor, având un miros specific și un gust foarte puternic, înțepător. Printre numeroasele sale beneficii, uleiul esențial de eucalipt și-a dovedit beneiciile în ameliorare simptomelor asociate gripei, răcelii, sinuzitei dar și trahiobronșitei.

Uleiul esențial de mentă

Printre multiplele beneficii asociate uleiului esențial de mentă amintim un efect direct asupra stării de bine a organismului.

Menta a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri în scopuri medicinale, cu toate acestea, tehnologia a evoluat, iar produsul de față beneficiază de toate efectele curative ale acesteia. Printre aceste beneficii curative putem aminti:

• Stimularea proceselor digestive;
• Combate efectele diareice (aceasta este chiar recomandată în prevenirea efectelor adverse în tratamentul cu antibiotice);
• Eefect antiinfecțios – prin tamponare pe o rană, menta poate ajuta la eliminarea bacteriilor din zona locală. Iar prin administrare internă, aceasta luptă cu organismele străine ce dezvoltă o stare generală alterată asupra pacientului;
• Efect antiinflamator;
• Efect decongestionat și expectorant;
• Ușor efect analgezic;

Uleiul esențial de pin 

În ceea ce privește efectul curativ a uleiului esențial de pin, acesta se datorează conținutului ridicat de fenoli și al substanțelor acide care luptă împotriva bacteriilor, dar și al infecțiilor din organism.

Prin calitățile sale, pinul are efect expectorant și decongestionat, ameliorând tusea și prevenind riscul de apariție al infecției la nivelul sinsurilor.

 De asemena, acesta are și numeroase efecte beneficie la nivel psihologic, compoziția să contribuind la menținerea stări de bine. Administrat frecvent, acesta poate preveni sau ameliora stările asociate anxietății.

Vitamina B6

Vitamina B6 poate fi găsită și sub denumirea de piridoxină. În mod popular, acesta se găsește pe etichetele suplimentelor alimentare sau al alimentelor sub denumirea de „vitamina B6”.

Principalul beneficii pe care aceasta îl aduce asupra organismului este menținerea unei funcționalități optime a sistemului nervos (SNC și SNV).

De asemena, aceasta menține metabolismul și contribuie la creare de noi celule sanguine, având astfel un puternic efect antioxidant. Acționând asupra sistemului nervos, vitamina B6 previne problemele neurologice cum ar fi maladia Alzheimer și pierderile de memorie.

De asemena, consumată cu regularitate, aceasta ameliorează și efectele asociate poluării asupra organismului.

Riboflavină

Riboflabina este una dintre vitaminele ce aparține complexului de vitamina B.

 Aceasta mai poate fi găsită și sub denumirea de „vitamina B2”.

Unul dintre principalele beneficii aduse organismului este contribuția adusă în metabolizarea grăsimilor și al proteinelor, asigurând astfel aportul de energie necesar organismului. Prin contribuția metabolizantă, putem afirma și faptul că susține sănătatea mucoasei digestive, ameliorând astfel și simptomele asociate hiperacidității gastrice.
Secundar, aceasta contribuie și la absorbția altor nutrienți esențiali, precum: acidul folic, fierul, vitamina B1/B3/B6.

Tiamină

Tiamina este un compus esențial în buna funcționare a organismului, aceasta regăsindu-se și sub denumirea de vitamina B1. Printre multiplele beneficii aduse de către această vitamină asupra organismului, dorim să amintim:

• Asigură buna funcționare a sistemului muscular;
• Asigură funcționarea optimă a mușchiului cardiac (miocard);
• Se recomandă că adjuvant în lipsa apetitului sau către pacienții diagnosticați cu colită ulcerativă;
• Aducând și beneficii asupra sistemului nervos, această vitamină se poate găși și în schema de tratament a persoanelor diagnosticate cu sindromul Wernicke-Korsakoff.

Sindromul Wernicke – Korsakoff  reprezintă în esență două afecțiuni distincte: boala Wernicke și sindromul Korsakoff. Boala Wernicke se referă al deteriorarea nervilor din sistemul nervos central și periferic (prinicpalii factori sunt malnutriția și abuzul de alcool); iar sindromul Korsakoff este caracterizat prin apariția problemelor de memorie și lezarea nervilor.

Suplimentul alimentar Septogal cu lactoferina poate fi achiziționat din Farmaciile Ropharma, farmaciile partenere Ropharma și online: https://ropharma.ro/septogal-lactoferina-x-27-compr?search=Septogal%20

 

 

 

 

Sursa:

https://sanatateafamiliei.ro/cum-se-testeaza-imunitatea-tipuri-de-imunitate-cand-considera-medicii-ca-avem-o-imunitate-scazuta/

https://www.inserm.fr/actualite/systeme-immunitaire-implique-dans-remodelage-cardiaque/

https://www.sciencesetavenir.fr/sante/coeur-et-cardio/systeme-immunitaire-et-tension-arterielle-sont-tres-lies_131610

https://www.futura-sciences.com/sante/actualites/vie-cellules-immunite-capables-limiter-atherosclerose-8246/

https://pasteur-lille.fr/centre-de-recherche/unites-de-recherche/recepteurs-nucleaires-maladies-metaboliques-et-cardiovasculaires/

https://www.inserm.fr/actualite/diabete-responsable-immunodepression/

https://diagnostics.labosalem.dz/le-diabete-et-limmunite/

https://presse.inserm.fr/le-role-des-cellules-immunitaires-innees-dans-le-developpement-du-diabete-de-type-1/5888/

https://www.federationdesdiabetiques.org/information/recherche-innovations-diabete/actualites/une-cure-danticorps-pour-traiter-le-diabete-de-type-1

https://rein.ca/L-immunotherapie-en-nephrologie

https://www.salk.edu/fr/communiqu%C3%A9-de-presse/comment-l%27ob%C3%A9sit%C3%A9-peut-rec%C3%A2bler-le-syst%C3%A8me-immunitaire-et-la-r%C3%A9ponse-%C3%A0-l%27immunoth%C3%A9rapie-et-comment-changer-cela/

https://biorecherche.fr/les-facteurs-qui-mettent-a-mal-notre-systeme-immunitaire%EF%BF%BC/

https://www.concordia.ca/fr/actualites/nouvelles/2020/02/25/une-nouvelle-etude-montre-que-les-effets-de-l-obesite-s-apparentent-a-ceux-du-vieillissement.html

https://www.francetvinfo.fr/sante/decouverte-scientifique/le-cercle-vicieux-de-l-obesite-decrypte_968701.html

https://www.science-et-vie.com/corps-et-sante/obesite-on-pourrait-la-reguler-grace-a-nos-cellules-immunitaires-3729.html

https://pasteur-lille.fr/centre-de-recherche/unites-de-recherche/recepteurs-nucleaires-maladies-metaboliques-et-cardiovasculaires/dialogue-immuno-metabolique-dans-lobesite-et-ses-comorbidites/

https://nova-gray.com/radiotherapie/effets-secondaires-radiotherapie/radiotherapie-defense-immunitaire

https://www.inserm.fr/dossier/immunotherapie-cancers/

https://gpscancer.fr/je-me-protege-contre-les-infections-exterieures-pendant-et-apres-les-traitements/

https://www.monsystemeimmunitaire.fr/pourquoi-prendre-soin-du-systeme-immunitaire-lors-dun-cancer-du-sein/

https://www.frm.org/recherches-autres-maladies/greffes/greffes-une-nouvelle-proteine-pour-favoriser-la-tolerance-immunitaire

https://www.medecinesciences.org/en/articles/medsci/full_html/2008/10/medsci2008248-9p689/medsci2008248-9p689.html

https://www.novartis.com/ch-fr/news/une-greffe-pour-la-vie

https://www.infovac.ch/fr/faq/immunosenescence

https://www.college-de-france.fr/fr/agenda/cours/immunite-anti-infectieuse-2/infection-par-le-vih-une-defaite-du-systeme-immunitaire-i

https://ropharma.ro/septogal-lactoferina-x-27-compr?search=Septogal%20

https://ropharma.ro/pachet-promo-activit-colostru-premium?search=Activit%20Colostru%20Premium&description=true

https://ropharma.ro/activit-imuno-forte?search=Activit%20Imuno%20Forte&description=true

https://ropharma.ro/septogal-lactoferina-x-27-compr?search=Septogal%20